Majoritatea parlamentară PSD din Comisia pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor a votat respingerea proiectului de lege referitor la interzicerea exploatării masei lemnoase din parcurile naţionale. Se confirmă astfel că, partidul aflat la guvernare continuă să rămână nepăsător la fenomenul tăierilor ilegale, cu efect devastator asupra fondului forestier din România.
Prin proiectul de lege menţionat, am propus măsuri concrete pentru protejarea pădurilor din România, şi anume interzicerea exploatării masei lemnoase, timp de zece ani, în zonele de protecţie şi zonele de conservare durabilă din parcurile naţionale şi realizarea, în această perioadă, a unui studiu privind efectele de mediu, sociale şi economice ale biodiversităţii şi serviciile ecosistemice.
Consider că, la ora actuală, în România, sunt absolut necesare date concrete despre suprafeţele împădurite, indifferent de forma de proprietate sau tipul ariei protejate. Cel mai recent exemplu de situaţie absurdă petrecută în acest domeniu constă în tăierile ilegale de pe suprafeţele împădurite prin programe de îmbunătăţire a calităţii mediului derulate de Ministerul Apelor şi Pădurilor, aflate pe foste terenuri agricole, care nu pot fi sancţionate, pentru că destinaţia terenurilor nu este modificată oficial în acte.
Nepăsarea de la nivel central se răsfrânge astfel la nivel local, cu efecte negative pentru comunităţi şi mediu. Proiectul de lege referitor la interzicerea masei lemnoase din parcurile naţionale este un demers îndrăzneţ pentru stoparea tăierilor ilegale la nivel naţional. Pentru PSD interesul naţional este doar o lozincă, fapt dovedit şi prin votul negativ dat de parlamentarii puterii pentru orice măsură constructivă în acest sens.
No Comments
Comments for Glad Varga (PNL): „PSD continuă politica de respingere a măsurilor de stopare a tăierilor ilegale de păduri “ are now closed.