Grădiniţa „Palatul Fermecat” va fi reabilitată termic

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , ,

Published on martie 13, 2019 with No Comments

Marţi, 12 martie 2019,  a fost semnat un nou contract de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014- 2020. Este vorba despre proiectul Municipiului Arad care prevede reabilitarea termică a Grădiniței cu Program Prelungit Palatul Fermecat. Având în vedere importanța clădirii, deficiențele constatate, precum și necesitatea intervenției în vederea asigurării unor condiții optime de funcționare, administraţia locală a decis să includă unitatea de invăţământ preşcolar pe lista investiţiilor prioritare.

Pe durata celor 10 luni de implementare a proiectului se au în vedere următoarele lucrări: izolarea termică a fațadei parte vitrată și parte opacă, prin înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie termoizolantă, izolarea termică a planșeului peste subsol, lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire, instalarea de panouri solare pentru producerea apei calde, refacerea finisajelor interioare şi lucrări de reparații la învelitoare. Prin realizarea acestei investiţii se  urmăreşte atât asigurarea unor  condiții de funcționare care să se alinieze cerințelor europene în domeniu, cât şi asigurarea unui consum anual de energie primară din surse regenerabile.

Valoarea totală a proiectului este de 1.758.025,71 lei, iar valoarea finanțării nerambursabile este de 1.296.921,76 lei. Aceasta din urmă se acordă prin  Programul Operațional Regional 2014- 2020, Axa prioritară 3 „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon” Prioritatea de investiții 3.1 – „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor”, Operațiunea B- Clădiri Publice.

 

 

 

 

No Comments

Comments for Grădiniţa „Palatul Fermecat” va fi reabilitată termic are now closed.