Un teren situat la marginea cartierului arădean Faleza Sud şi în apropiere de Padurea Ceala riscă să devină o mare rampă ilegală de gunoi.
Localniciii din cartier au observat de câteva zile că pe terenul respectiv au apaărut grămezi mari de deseuri din cauciuc, dar şi de moloz şi alte resturi de materiale de construcţii. Cum în zonă există cateva bălti frecventate de pescari, şi aceştia au observat gunoaiele şi spun că au fost descărcate noaptea.
“E vorba de tone de tubulatură din cauciuc. Evident, gunoaiele au fost aduse cu ceva camioane si descărcate aici în mai multe grămezi. E păcat că această zonă este distrusă, când ar putea fi valorificată ca spatiu de agrement, pentru că există aceste bălti şi vegetatie din belsug, iar pădurea e foarte aproape”, a spus Ladislau Trif, un localnic.
Sesizată conducerea Gărzii de Mediu Arad a declarat că va trimite la faţa locului comisari pentru a cerceta provenienţa deseurilor.
În ultimii ani, în zonă au mai fost descărcate diverse cantităţi de moloz şi resturi de materiale de construcţii, ceea ce a determinat Primăria să monteze panouri de avertizare privind interzicerea depozitării gunoaielor, însă de care nu se ţine cont.
Sursa: ştirile ProTv
No Comments
Comments for Grămezi mari de deşeuri din cauciuc descoperite lângă Pădurea Ceala are now closed.