Prim vicepreşedintele PNL Arad şi, în acelaşi timp, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, Romulus Remus Guţu, şi-a anunţat azi demisia din toate funcţiile pe care le deţine în partid.
Motivele, conform propriei declaraţii se datorează faptului că atât el, cât și alţi foști membri ai PP – DD Arad (care în toamna lui 2014 l-au urmat pe Guțu în PDL) nu se mai regăsesc pe locuri eligibile pe listele pentru alegerile locale ce vor avea loc în vară. Remus Guțu dă propriul exemplu, spunând că a ajuns să fie pus pe locul 19 al listei de consilieri județeni ai PNL Arad. Asta după ce preşedintele PNL Arad, Gheoghe Falcă, i-ar fi promis că va rămâne vicepreşedinte al CJA şi după vara lui 2016.
Guţu a precizat că a trecut de la PP-DD la PDL, cu 40 de organizaţii, sute de membri şi 50 de consilieri locali, iar Falcă i-a promis ferm că îşi va păstra funcţia şi în 2016, ba chiar şi în 2020 ! Lucru pe care, dealtfel, îl promisese şi la constituirea noilor consilii, municipal şi judeţean, la alegerile locale din 2012, când a format majorităţile cu PPDD, în schimbul funcţiilor de viceprimar, respectiv vicepreşedinte al CJA. Guţu a mai spus că l-a sprijinit total pe Falcă, pentru că era preşedintele partidului, însă l-a supărat pentru că nu l-a susţinut pe Iustin Cionca ca viitor candidat la preşedinţia CJA. „Nu l-am votat pe Cionca, pentru că am considerat că senatorul Ioan Cristina este cel mai indicat să conducă lista pentru CJA. Asta în calitate de copreşedinte al PNL, având şi o mai mare notorietate faţă de Cionca”.
Romulus Remus Guţu a precizat că rămâne, deocamdată, doar simplu membru de partid.
No Comments
Comments for Guţu demisionează şi îl acuză pe… Falcă! are now closed.