Spre deosebire de guvernările precedente, Guvernul USL respectă legea şi drepturile pensionarilor: la începutul anului viitor, pensiilei vor fi indexate cu rata inflaţiei. De asemenea, se caută soluţii pentru majorarea salariilor unor categorii de bugetari.
Guvernul a pregătit o indexare cu 3,85% a pensiilor, chiar dacă datele oficiale arată o revizuire a ratei inflaţiei la 2-3%, ceea ce înseamnă că pensiile vor fi indexate peste valoarea inflaţiei. „În campania electorală, am spus că vom proteja pensionarii prin indexarea pensiilor, pentru a păstra puterea de cumpărare. Ştiu că nu este suficient pentru un trai mai bun, dar reuşim totuşi să oferim un sprijin pentru această categorie socială în aşa fel încât să păstreze măcar puterea de cumpărare. Guvernul Ponta a demonstrat că face ceva concret pentru pensionari: a returnat banii tăiaţi pe nedrept pensionarilor de către guvernarea PDL şi, în plus, va fi al doilea an consecutiv în care pensiile vor creşte”, a spus deputatul Flavius Măduţa.
Guvernul se gândeşte de asemenea să majoreze salariile unor categorii de bugetari, cum ar fi cele ale medicilor rezidenţi sau ale profesorilor debutanţi. Salariile mari din sistemul bugetar nu vor creşte deloc în 2014. „Este o strategie prin care încercăm să sprijinim anumite profesii importante. Medicii tineri pleacă din ţară, tinerii de perspectivă nu mai merg în învăţământ. Trebuie să facem ceva pentru aceste categorii importante, să atragem tinerii de perspectivă spre profesiile cu mare impact social” a declarat Flavius Măduţa.
No Comments
Comments for Guvernul Flavius Măduţa: “Ponta va indexa pensiile şi va majora unele salarii în 2014″ are now closed.