Vineri, 4 decembrie a.c., în jurul orei 3.00, un echipaj de jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere și Ordine Publică Chișineu Criș, aflat în serviciu pe linia menținerii ordinii și siguranței publice, a depistat două persoane ce sustrăgeau combustibil.
Cele două persoane au fost observate în timp ce colectau, în recipiente de plastic, motorină sustrasă din rezervorul unui excavator aflat în curtea unei instituții situată pe strada Gării, din orașul Chișineu Criș.
La vederea echipajului, persoanele au urcat într-un autoturism și s-au îndepărtat. Una dintre ele a fost depistată în zona centrală a orașului. La controlul efectuat, în autoturismul său au fost găsite trei recipiente a câte 20 litri fiecare, pline cu motorină.
Persoana a fost identificată ca fiind Dorin I., în vârstă de 24 de ani, cu domiciliul în municipiul Arad. Întrebată despre proveniența combustibilului, persoana a recunoscut că a sustras-o, cu ajutorul unui prieten, din rezervorul excavatorului în apropierea căruia au fost observați.
În acest caz au fost întocmite actele de sesizare, necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
No Comments
Comments for Hoți de combustibil depistați de jandarmi are now closed.