Suporter Club UTA doreşte să precizeze faptul că în urma întâlnirii de luni seara cu Adrian Marţian, care a venit în timpul mitingului de protest pentru a discuta cu suporterii, poziţia asociaţiei faţă de conducerea clubului a rămas neschimbată. Constatăm că în pofida tuturor semnalelor de alarmă trase de către noi, precum şi de persoane din interiorul şi din afara clubului, cei doi acţionari continuă să livreze suporterilor UTA-ei doar promisiuni neacoperite de fapte. În timp ce administratorul clubului şi principalul responsabil de datoriile acumulate de UTA în ultimii 3 ani-Giovanni Catanzariti e plecat în concediu într-un moment atât de fierbinte pentru UTA, colegul său din acţionariatul clubului-Adrian Marţian face promisiuni total nerealiste.
Afirmăm din nou răspicat că răbdarea noastră a ajuns la limită şi nu suntem dispuşi să mai acceptăm sa fim minţiţi. Cu toate acestea, aducem la cunoştinţă tuturor suporterilor UTA-ei că la întâlnirea care a avut loc în sediul clubului, acţionarul Adrian Martian şi-a luat din nou o serie de angajamente, de data aceasta însoţite de termene concrete. Acestea sunt:
- completarea lotului de jucători până la finele acestei săptămâni
- realizarea unui audit financiar de care depind viitoarele infuzii de capital în club; rezultatele auditului trebuie cunoscute până la sfârşitul acestei luni
- achitarea restanţelor salariale la jucători până la începutul campionatului
Din punctul nostru de vedere, aceste angajamente, chiar şi însoţite de termene, rămân doar voarbe goale, ţinând cont de nenumăratele promisiuni neonorate de către domnul Adrian Marţian de-a lungul ultimelor luni şi mai ales ţinând cont că marti presedintele executiv al clubului-Gheorghe Constantin a renunţat la funcţia pe care o ocupă, semn clar că nu mai are nici domnia sa încredere în promisiunile celor care conduc UTA.
În acest moment mingea este în terenul acţionarilor şi depinde doar de ei să recâştige încrederea suporterilor prin respectarea acestor termene. Până atunci, Suporter Club UTA rămâne în opoziţie faţă de actuala conducere a clubului şi va recurge la toate mijloacele necesare pentru a restabili imaginea brandului Bătrânei Doamne, grav afectat de neseriozitatea şi lipsa de responsabilitate a celor care au gestionat managementul clubului în ultimii ani.
Suporter Club UTA mulţumeste tuturor utiştilor care au participat la mitingul de luni seara, demonstrând încă o dată că UTA trăieşte în orice condiţii datorită ataşamentului acestora faţă de cel mai popular simbol al oraşuluiArad.
No Comments
Comments for În acest moment mingea este în terenul acţionarilor şi depinde doar de ei să recâştige încrederea suporterilor are now closed.