În anul Centenarului, Aradul s-ar putea înfrăţi cu un sector al Chişinăului

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , ,

Published on martie 14, 2018 with No Comments

Municipiul Arad și sectorul Râşcani din municipiul Chişinău, Republica Moldova intenționează să se înfrățească. Anunţul a fost făcut de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

La începutul lunii martie, Pretorul sectorului Răşcani, Nicolae Balaur,  a solicitat Primăriei Municipiului Arad sprijinul necesar pentru stabilirea relaţiei de înfrăţire. Răspunsul municipalităţii arădene a fost unul pozitiv, astfel că a fost demarată procedura de “înfrăţire”.  Ulterior, subiectul urmează să fie aprobat în consiliile locale ale celor două orașe, după care va fi semnat Acordul de înfrățire.

Municipiul Arad și sectorul Râşcani intenționează să colaboreze mai intâi în domeniul educaţiei, iar apoi nu este exclus să stabilim relaţii şi la nivel economic”, a menționat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Municipiul Arad este înfrăţit cu Gyula şi Pecs (Ungaria), Zrenjanin (Serbia), Atlit şi  Givataym (Israel), Fushun (China), Hodmezovasarhely (Ungaria), Heist-op-den-Berg, Belgia,  Praga – Sector 5 (Cehia) şi Budapesta-Sector XII (Ungaria).

Pretura sectorului  Râşcani  a încheiat până acum un acord de colaborare cu municipiul Târgu Mureş, unul de înfrăţire cu oraşul Năvodari şi are o înţelegere de cooperare cu oraşul Şimleul Silvaniei.

 

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad

 

 

 

No Comments

Comments for În anul Centenarului, Aradul s-ar putea înfrăţi cu un sector al Chişinăului are now closed.