CARAVANA TRADIŢIIOR DE IARNĂ rămâne evenimentul cultural de referinţă al sfârşitului de an. Proiectul, iniţiat şi organizat de Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad readuce, pentru al X – lea an consecutiv, în atenţia iubitorilor de folclor datini şi obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă.
„Caravana”, însoţită de renumite ansambluri folclorice locale şi o pleiadă de tineri interpreţi, îşi începe traseul cultural în 26 noiembrie şi continuă până în 18 decembrie, trecând prin bine – cunoscute aşezări arădene: Sebiş, Lipova, Ineu, Şiria, Şagu, Sântana şi Pecica. În acest an, pe scenele sus amintite, vor urca artişti consacraţi, cap de afiş fiind Marius Ciprian Pop.
„Noutatea acestei ediţii constă în includera pricesnelor, a colindelor religioase şi laice susţinute de Paul Krizner şi Feciorii colindători din Sânicolaul Mic, sub conducerea muzicală a lui Vasilică Rus, la Bisericile Ortodoxe din localităţile: Seleuş, Bata, Craiva,Vârfurile şi Chişineu Criş” a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad .
Program spectacole
Sămbătă, 26 noiembrie
Sântana – Căminul Cultural „ Satu Nou”, ora 18.00
- Lucian Drăgan și formația. Soliști: Lucian Drăgan, Alexandra Drăgan, Lucian Drăgan Jr.
- Solist: Marius Ciprian Pop
- Grupul de colindători „ Lerui ler” din Arad și orchestra „Mărunțelul”. Dirijor: Liviu Birta
Duminică, 27 noiembrie
Sebiș – Casa de Cultură, ora 19.00
- Orchestra „Rapsodia” din Arad, conducere muzicală: Vasilică Rus. Soliști: Daniela Han, Ioan Surdu
- Solist: Marius Ciprian Pop
Lipova- Centrul Recreativ Orășenesc, ora 18.00
- Orchestra Vicodorii, Florin Ionaș – Generalul, Diana Selagea şi Cristi Sălășan
- Solist: Marius Ciprian Pop;
- Grupul de colindători „ Lerui ler” din Arad și orchestra „Mărunțelul”. Dirijor: Liviu Birta.
Sâmbătă, 3 decembrie
Pecica – Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu„, ora 18.00
- Orchestra „Rapsozii Zărandului” din Arad, conducere muzicală Petrică Pașca. Soliști: Malvina Nagy, Cornelia Căprariu Roman, Rodica Ardelean Onița, Aura Bonchiș, Aurel Budugan
- Solist: Marius Ciprian Pop
- Grupul de colindători „ Lerui ler” din Arad și Orchestra „Mărunțelul”. Dirijor: Liviu Birta
Ineu- Casa de Cultură, ora 19.00
- Orchestra Vicodorii, Florin Ionaş – Generalul, Diana Selagea și CristiSălășan.
- Solist: Marius Ciprian Pop
Duminică, 4 decembrie
Șiria – Casa de Cultură, ora 16.00
- Elevi ai Școlii Generale „Ioan Slavici” – Şiria
- Grupul Vocal Podgorenii din Şiria
- Alin Neag
- Ansamblul Folcloric Şiriana
- Corul Gheorghe Dima – Ghioroc
- Bianca Tomoiagă
- Corul Seminarului Teologic Arad
- Olivia Cotocea Cotuna
- Corul Laudaţio al Episcopiei Caransebeşului
- Solist: Marius Ciprian Pop
Duminică, 18 decembrie
Șagu – Căminul de Cultură, ora 18.00
- Tinu Vereșezan și formația
- Paul Krizner și Feciorii Colindători din Sânicolau Mic. Conducere muzicală: Vasilică Rus
Program Pricesne
Sâmbătă, 26 noiembrie
Seleuș – Biserica Ortodoxă, ora 18.00
- Paul Krizner și Feciorii colindători din Sânicolau Mic, conducere muzicală: Vasilică Rus
Duminică, 27 noiembrie
Bata – Biserica Ortodoxă, ora 17.00
- Paul Krizner și Feciorii colindători din Sânicolau Mic, conducere muzicală: Vasilică Rus
Sâmbătă, 3 decembrie
Craiva – Biserica Ortodoxă, ora 17.00
- Paul Krizner și Feciorii colindători din Sânicolau Mic, conducere muzicală: Vasilică Rus
Duminică, 4 decembrie
Chișineu – Criș- Biserica Ortodoxă, ora 19.00
- Paul Krizner și Feciorii colindători din Sânicolau Mic, conducere muzicală: Vasilică Rus
Sâmbătă, 17 decembrie
Vîrfurile – Biserica Ortodoxă, ora 18.00
- Paul Krizner și Feciorii colindători din Sânicolau Mic, conducere muzicală: Vasilică Rus
No Comments
Comments for Începe Caravana Tradiţiilor de Iarnă are now closed.