Primăria Municipiului Arad demarează prima acțiune de dezinsecție (delarvizare) din municipiu. Tratamentul chimic terestru este programat să se desfășoare în cursul acestei zile, când, până în jurul orei 17.00, operatorul contractat în acest scop va interveni în zonele cu vegetaţie bogată, parcuri, aliniamente stradale cu vegetaţie, zonele riverane cursurilor de apă. În cazul în care condiţiile meteo devin nefavorabile, termenul de executare a lucrărilor va fi prelungit.
Substanţa utilizată în acţiunea de delarvizare este BIOPREN 50LML, o substanţă avizată de Ministerul Sănătăţii, special concepută pentru combaterea țânțarilor în stadiul de larvă.
Pentru o eficiență sporită a acestor tratamente, este recomandat ca acțiunile de delarvizare să fie tratate în mod unitar atât pe domeniul public, cât și pe cel privat. În acest scop, facem un apel către toți cetățenii, asociațiile de proprietari, agenți economici și instituții ca, în măsura posibilităților să efectueze în această perioadă tratamente similare în spații deschise, pe malurile apelor, în depozite de anvelope uzate și subsoluri de blocuri.
Activităţile de dezinsecţie întreprinse de Primăria Municipiului Arad vor continua şi în lunile august şi septembrie.
No Comments
Comments for Începe dezinsecția în municipiu are now closed.