Miercuri 27 februarie a.c., jandarmii Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Lipova au desfăşurat, pe malurile râului Mureş, în zona localităţii Bata din jud. Arad, o acţiune în cooperare cu inspectori din cadrul Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură Bucureşti – filiala Ardeal.
În cadrul acţiunii a fost depistat în flagrant Vasile A., în vârstă de 44 de ani, din comuna Bata, care pescuia cu ajutorul a şase plase de pescuit tip setcă şi folosindu-se de o barcă pneumatică. Peştele prins din specia clean a fost eliberat în mediul său natural.
Jandarmii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale, persoana în cauză fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunilor de ”pescuitul resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale” şi ”deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial”, fapte prevăzute şi pedepsite de O.U.G. nr. 23/05.03.2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Barca pneumatică şi cele şase plase de pescuit fost ridicate în vederea confiscării.
No Comments
Comments for Infracţiuni în domeniul piscicol are now closed.