Jandarmi din cadrul Postului de Ordine Publică Moneasa, în cooperare cu ingineri din cadrul Ocolului Silvic Codrii Zarandului Sebiş, au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii tăierilor ilegale şi furturilor de arbori, în zona localităţilor Prunişor şi Sebiş din judeţul Arad.
Pe timpul unei astfel de acţiuni, în pădurea din apropierea localităţii Prunişor, au fost depistate în flagrant două persoane, Dumitru H. şi Ilie V., în timp ce transportau, cu ajutorul unei căruţe, un arbore de esenţă cer. Cele două persoane au recunoscut că au tăiat şi sustras lemnul din pădurea aflată în administrarea Ocolului Silvic Codrii Zarandului Sebiş.
Jandarmii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale, cele două persoane fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunilor de “tăierea fără drept de arbori din vegetaţia forestieră pe terenuri din afara fondului forestier naţional„ şi „furtul de arbori care au fost tăiaţi din vegetaţia forestieră pe terenuri din afara fondului forestier naţional”.
Lemnul tăiat, în volum de 1,780 metri cubi, a fost ridicat în vederea confiscării şi lăsat în custodie, până la finalizarea cercetărilor. Valoarea prejudiciului a fost stabilit la 590 lei.
No Comments
Comments for Infracţiuni la Codul Silvic are now closed.