Marți, 12 ianuarie a.c, în localitatea Vladimirescu din județul Arad, a avut loc evaluarea activităţii desfăşurată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad în anul 2015.
La eveniment a participat generalul de brigadă dr. Ovidiu Vasilică, prim adjunct al inspectorului general şi şef al Statului major al Jandarmeriei Române și, în calitate de invitaţi, prefectul județului Arad, Cosmin Pribac şi șefii structurilor MAI cu care inspectoratul cooperează.
Inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, colonel Axenti Nicolae Sorin a prezentat documentul de evaluare, rezultatele obținute în anul 2015 şi obiectivele ce sunt stabilite pentru perioada următoare.
Invitaţii au ţinut alocuţiuni în care au făcut referire la activitatea desfăşurată de jandarmii arădeni, la modul cum aceștia sunt percepuţi în societate şi la rolul şi locul pe care instituţia îl ocupă în rândul structurilor din domeniul ordinii şi siguranţei publice.
În cele ce urmează sunt prezentate principale aspecte ale activității de evaluare:
Pentru anul 2015, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad și-a stabilit, ca principale direcții de acțiune: creşterea gradului de siguranţă pentru cetăţeni, creşterea capacităţii de acţiune a intervenţiei la evenimentele sesizate prin SNUAU 112, cooperarea şi colaborarea cu toate instituţiile militare sau civile, cu care instituția are încheiate planuri de cooperare sau colaborare.
Misiuni de Ordine Publică
În perioada evaluată, au fost executate 3.497 misiuni de asigurare a ordinii publice la: manifestări cultural-artistice, religioase sau promoţionale, la manifestări sportive, la manifestări de protest, pe timpul vizitelor oficiale, misiuni de asigurare a ordinii publice la instanţele judecătoreşti și acţiuni de intervenţie.
Nu au fost situaţii de intervenţie în forţă pentru restabilirea ordinii publice, executându-se doar acţiuni de intervenţie, astfel: 412 misiuni ca urmare a apelurilor prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 și 72 misiuni la alte solicitări telefonice.
O atenţie deosebită a fost acordată menţinerii ordinii publice, fiind astfel executate 5562 misiuni. Dintre acestea, 1.043 misiuni s-au desfășurat în zonele adiacente instituţiilor de învăţământ preuniversitar din zona de competență a Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.
Pe timpul desfășurării misiunilor de ordine publică, au fost întocmite acte de sesizare în cazul a 223 infracțiuni cu 236 autori iar, în misiunile desfășurate în sistem integrat, au fost constatate 191 infracțiuni cu 179 autori. Au fost depistate cinci persoane urmărite național sau internațional. Au fost aplicate, de asemenea, 2.630 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 893.236 lei.
În misiunile desfășurate, au fost aplicate măsuri conform prevederilor Codului penal, ale Legii nr. 571/2003 republicată privind Codul Fiscal, ale Legii nr. 86/2006 republicată, privind Codul Vamal, ale Legii nr. 12/1190 privind protejarea populatiei împotriva unor activități comerciale ilicite și alte legi ce reglementează activitatea jandarmilor.
Misiuni de pază și protecţie instituţională
În conformitate cu prevederile H.G. nr. 1486/2005 cu modificările şi completările ulterioare privind asigurarea pazei obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi, inspectoratul a asigurat paza şi protecţia la: obiective aparţinând Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public, obiective aparţinând Ministerului Economiei şi Finanţelor, ale Curţii de Conturi și B.N.R. Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad a asigurat, de asemenea, paza și protecția unor obiective aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, respectiv: Instituţia Prefectului Judeţului Arad, Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale şi Centrul pentru Cazarea Străinilor Luaţi în Custodie Publică Arad.
În cursul anului 2015, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad a executat 48 misiuni de asigurare a pazei și protecției transportului unor produse cu caracter special. De asemenea, a fost asigurată protecţia fizică a 869 transporturi de bunuri și valori şi de corespondenţă clasificată.
Pentru îndeplinirea misiunilor, Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad a executat 417 acţiuni în cooperare cu instituţii cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice și în colaborare cu instituţii ale administraţiei publice şi organizaţii nonguvernamentale din zona de responsabilitate.
Pentru anul 2016, jandarmii arădeni își propun ca obiective: dezvoltarea cooperării şi colaborării cu instituţiile cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, creşterea eficienţei misiunilor de menţinere şi asigurare a ordinii publice pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor şi, nu în ultimul rând, consolidarea imaginii pozitive de care Jandarmeria se bucură în rândul comunităţii locale.
No Comments
Comments for Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad la ora bilanţului are now closed.