Reprezentanții școlilor de șoferi din Județul Arad au fost prezenți astăzi la Instituția Prefectului – Județul Arad, unde au participat la o ședință cu Prefectul Județului Arad Cosmin Pribac, Subprefectul Florentina Horgea, precum și cu Șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, cms. șef Flavius Bunai. „I-am invitat pe reprezentanții școlilor de șoferi cu scopul de a vedea dacă au propuneri sau reclamații privind relația dintre acestea și instituțiile care au în atribuții activitatea de examinare a persoanelor care doresc să dobândească un permis de conducere. Apreciez că au răspuns pozitiv invitației și inițiativei noastre. În județul nostru, activitatea de examinare a candidaților precum și relaționarea dintre școlile de șoferi și Serviciul de Permise Auto și Înmatriculări se desfășoară în parametri foarte buni. Nu ne-au fost aduse la cunoștință problemele legate de funcționarea Serviciului de Permise Auto și Înmatriculări, dimpotrivă, reprezentanții școlilor de șoferi au apreciat activitatea noastră precum și eforturile pe care le facem pentru funcționarea corectă a Serviciului”, a declarat Cosmin Pribac, Prefectul Județului Arad.
În cadrul ședinței au fost formulate, în nume personal, câteva propuneri care din perspectiva inițiatorilor ar putea îmbunătăți activitatea de examinare a candidaților. Propunerile vor fi analizate pentru a vedea în ce măsură respectă legislația în vigoare și interesele candidaților, iar reprezentanții școlilor de șoferi au fost invitați să colaboreze și să formuleze în comun propuneri, pentru a avea siguranța că sunt împărtășite de majoritatea acestora.
No Comments
Comments for Întâlnire cu reprezentanții școlilor de șoferi din Arad are now closed.