Întâlnire între reprezentanții municipalității, ai Poliției Locale și ai ONG-urilor care reprezintă bicicliști

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , , ,

Published on august 21, 2015 with No Comments

 

sedinta biciclisti (1)

Primăria Municipiului Arad a organizat în această dimineață o întâlnire între reprezentanții municipalității, ai Poliției Locale și ai ONG-urilor care reprezintă bicicliști, pentru discuții privind integrarea cât mai bună a pistelor de biciclete  în traficul urban și  colaborarea pentru punerea în valoare a multiplelor oportunități pe care le oferă orașului noua rețea de infrastructură în curs de realizare.

« După cum știm, timp de decenii dezvoltarea orașelor s-a concentrat pe creșterea gradului de motorizare a circulației, cu consecințe negative asupra calității generale a vieții urbane. Aradul face în ultimii ani pași importanți în sensul îmbunătățirii mobilității urbane. Am reușit deja să creștem confortul transportului public cu primele investiții pentru tramvaie noi iar cei peste 122 km de piste de biciclete reprezintă încă o mare investiție de impact pentru  traficul urban. Toate aceste măsuri sunt menite să încurajeze folosirea mijloacelor de transport alternative la autoturism. Așa cum era de așteptat, tramvaiele noi au fost primite de arădeni cu bucurie din primul moment, dar apariția pistelor de biciclete este o provocare. De aceea este foarte  important pentru municipalitate să-i avem ca parteneri activi pe cei care deja s-au convins de avantajele circulației cu bicicleta. Este încurajator faptul că bicicliștii sunt tot mai numeroși și dorim să mulțumim asociațiilor care au răspuns invitației noastre și s-au arătat foarte deschise parteneriatului. Deja am stabilit primele acțiuni comune,  conlucrăm atât pe linie educativ-preventivă cât și pe aspecte tehnice, de funcționalitate și reglementare» a declarat Primarul Aradului, dl.Gheorghe Falcă după încheierea întâlnirii.

No Comments

Comments for Întâlnire între reprezentanții municipalității, ai Poliției Locale și ai ONG-urilor care reprezintă bicicliști are now closed.