Deputatul PNL Sergiu Bîlcea a adresat o interpelare ministrului sănătăţii, Vlad Voiculescu, prin care a cerut măsuri în sprijinul DSP Arad, instituţie care se confruntă cu un deficit de personal grav în activitatea de triaj epidemiologic la punctele de trecere a frontierei.
„Așa cum bine se știe, Aradul este principala poartă occidentală de intrare în România, cu un trafic auto intens la vămile din Nădlac. În ultimul an, triajul epidemiologic dispus de autoritățile române a pus DSP Arad și angajații acestei instituții în fața unei provocări dificile. În acest moment, DSP Arad se confruntă cu un deficit de personal care îngreunează intrarea în țară la cele 5 puncte de frontieră și este de natură să afecteze atât timpii de așteptare în vămi cât și calitatea triajului realizat de cadrele medicale”, a scris deputatul Bîlcea. Acesta a precizat că în ultima perioadă, traficul de frontieră la vămile din județul Arad a crescut, iar DSP Arad dispune pentru această activitate de doar 18 angajați, care lucrează intens de un an de zile. „Deficitul de personal s-a accentuat după expirarea detașării angajaților cabinetelor școlare, la finalul lunii ianuarie. Oricum, aceștia au revenit la școli, după reluarea cursurilor. În plus, personalul detașat este fluctuant și necesită perioade de instruire și acomodare”, precizează parlamentarul PNL.
Sergiu Bîlcea susţine că lipsa de personal are efecte negative: creșterea timpilor de așteptare la intrarea în țară și riscul scăderii eficienței triajului, cu efectul nedorit al răspândirii accentuate a virusului Covid 19. Sergiu Bîlcea i-a cerut ministrului să dea curs solicitării DSP Arad de a permite angajarea a cel puțin 20 de cadre medicale, pentru a crește eficiența triajului epidemiologic și pentru a oferi condiții de muncă normale cadrelor medicale.
No Comments
Comments for Interpelare pentru a rezolva deficitul de personal DSP Arad destinat triajului din vămi are now closed.