Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Arad, însoţit de consilierul judeţean Răzvan Cadar, au participat joi, 27.10.2016, la inaugurarea unui tronson de 11,2 km de drumuri comunale în localitatea Şepreuş, la invitaţia primarului Ioan Pintean. „Vă felicit pentru această învestiţie, deosebit de importantă pentru comunitatea dumneavoastră. A fost un proiect important, un efort deosebit, care acum se regăseşte într-o lucrare care schimbă faţa comunei”, a declarat Sergiu Bîlcea.
Proiectul, finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, a început în anul 2015, valoarea totală a lucrărilor fiind de peste 9 milioane de lei. „Mai avem de făcut aproximativ 5 km, pe care sper să îi finalizez în acest mandat”, a subliniat primarul Ioan Pintean. La eveniment a participat, alături de viceprimarul Ioan Morgociu, consilieri locali şi localnici şi senatorul PNL Ioan Cristina. „Este o realizare importantă, pe care o are în vedere orice primar responsabil. Infrastructura de drumuri este o prioritate pentru orice localitate”, a subliniat Ioan Cristina.
Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a subliniat importanţa parteneriatului care trebuie să existe între administraţia locală şi cea judeţeană. „În ceea ce priveşte tronsonul Sintea-Şepreuş, Consiliul Judeţean Arad execută lucrări de reparaţii, pentru siguranţa rutieră, lucrări ce se vor realiza până în 15 noiembrie, urmând ca anul viitor să începem şi lucrările de reabilitare. Sper că anul viitor, pe vremea aceasta, să avem aici un început de şantier. Am preluat 1200 de km de drum judeţean, care în majoritatea lui, este depăşit ca structură şi ca durată de funcţionare. În acest moment avem un plan pe următorii patru ani, pentru că şi domnul primar vorbea de 4 ani, de un mandat de administraţie. Principalul obiectiv este Arad-Pâncota-Buteni, pentru care vom depune documentaţia la ADR Vest, la mijlocul lunii noiembrie, pentru a accesa fonduri europene”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.
No Comments
Comments for Investiţie importantă la Şepreuş are now closed.