Prin programul de investiții guvernamental Anghel Saligny sunt finanțate proiectele de investiții în rețelele de gaz, a explicat deputatul PNL Arad Glad Varga în cadrul unei conferințe de presă.
„Finanțarea investițiilor mari din fonduri europene permit orientarea unor fonduri guvernamentale spre proiectele de dezvoltare locală. La nivelul orașelor și comunelor este necesară extinderea rețelelor de gaz atât pentru dezvoltarea economiei prin atragerea unor investiții cât și pentru confortul cetățenilor. Prin programul Anghel Saligny, 18 localități din județul Arad introduc gazul sau extind rețelele de gaz prin accesarea unei finanțări care depășește 171 de milioane de lei. Dacă luăm în considerare și proiectele prin POIM, vorbim despre peste 20 de localități și investiții de peste 250 de milioane de lei. De aceste investiții beneficiază firmele private, instituțiile publice, școlile și numeroase gospodării private. Bineînțeles că alte investiții, în special cele din fonduri europene, se referă la încurajarea unor surse alternative de energie, nepoluante, în cadrul tranziției verde. După cum știți, sunt interesat de susținerea producerii de energie nepoluantă și de adoptarea soluțiilor tehnologice care reduc poluarea. În acest moment însă, până când vom crește semnificativ ponderea energiei verde, este nevoie de investiții pentru extinderea rețelelor de gaz în localitățile din județ. 2024 este un an important pentru extinderea rețelelor de gaz, îi mulțumesc domnului președinte al Consiliului Județean Arad Iustin Cionca pentru că a dat aripi primarilor pentru aceste investiții”, a spus deputatul PNL Arad Glad Varga.
No Comments
Comments for Investiții de peste 171 de milioane de lei în 18 localități pentru extinderea rețelelor de gaz prin programul Anghel Saligny! are now closed.