Ioan Cristina: „Comisia Juridică a Senatului NU a decis reluarea procedurii în cazul Șova”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , , ,

Published on mai 28, 2015 with No Comments

Senatorul Ioan Cristina, co-președinte al PNL Arad, a declarat joi, într-o conferință de presă, că în Comisia Juridică a Senatului nu s-a decis reluarea procedurii în cazul Șova, așa doresc cei din PSD să pară.

„Vă pot spune, de la bun început, că în Comisia Juridică a Senatului NU s-a decis reluarea procedurii în cazul senatorului PSD Dan Șova. Iar asta chiar dacă cei din PSD își doresc ca lucrurile să fie percepute în așa fel. Propunerea PNL, formulată de colegul meu Cătălin Boboc, de a se da o nouă interpretare votului, a fost respinsă inițial, în debutul ședinței. PSD a propus ulterior, prin senatorul Ioan Chelaru, reluarea procedurii, dar aceasta nu a obținut numărul necesar de voturi, cumulând patru voturi <pentru>,  trei <împotrivă> și o abținere, iar ca propunerea să fie considerată adoptată ar fi fost necesare cinci voturi <pentru>. În plus, avizul Comisiei este, oricum, unul consultativ. În aceste condiții, o eventuală decizie aparține Biroului Permament, unde PSD deține majoritatea. Punctul nostru de vedere, al PNL, transmis Biroului permanent, privește reinterpretarea votului”, a declarat co-președintele PNL Arad, senatorul Ioan Cristina.

 

No Comments

Comments for Ioan Cristina: „Comisia Juridică a Senatului NU a decis reluarea procedurii în cazul Șova” are now closed.