Ioan Cristina: “Punct și de la capăt în chestiunea unionistă ! ”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on octombrie 26, 2016 with No Comments

cristina

Senatorul PNL, Ioan Cristina a prezentat în şedinţa Plenului din 25 octombrie 2016 o declarație politică care tratează cu mult interes problema românilor din Republica Moldova. Vă redăm mai jos textul integral prezentat de către senatorul liberal;

Domnule preşedinte !

Doamnelor şi domnilor senatori !

În preajma alegerilor parlamentare apar ca din neant o serie de manifestări cu caracter naționalist sau unionist. Nu doresc să creez polemici privind acțiunea de sâmbăta trecută cu privire la mitingul “Luptă pentru Basarabia” dar aș avea doar o reacție și mai bine zis o propunere pentru organizatorii acțiunii: dacă suntem așa entuziaști și înflăcărați cu privire la Unirea României cu Republica Moldova, primul pas nu ar fi o asumare legislativă a unirii, ci organizarea unor acțiuni de motivare și chemare la vot a celor peste 200 000 de cetățeni cu dublă cetățenie româno-moldovenească și în plus cei câteva sute de mii de basarabeni, care trăiesc și muncesc pe teritoriul României, pentru participarea la alegerile prezidențiale din Republica Moldova și susținerea unui candidat pro-român și pro-occidental.

Deja Guvernul Cioloș, mult criticat de așa-zișii “patrioți” din PSD, a dat o hotărâre privind acordarea de gratuități de transport pentru studenții basarabeni care se duc la vot pentru alegerile prezidențiale de peste Prut.

Stimați colegi, am dorit să am această scurtă intervenție pentru că este cazul să lăsăm patriotismul caragialesc și demagog deoparte și să tratăm chestiunile de interes național, inclusiv Unirea, dintr-o perspectivă geopolitică și pragmatic-diplomatică. Adică, atâta timp cât în Republica Moldova nu se va alege un Președinte orientat către Uniunea Europeanaă, NATO și implicit România, orice chestiune legată de o posibilă reunificare teritorială este doar un subiect de declarații politice. Punct ! Hai să fim maturi politic și să sprijinim demersul european al Moldovei prin acțiuni de susținere reală a candidaților la alegerile din 30 octombrie 2016 !


Vă mulţumesc.

Senator PNL de Arad, Ioan Cristina

No Comments

Comments for Ioan Cristina: “Punct și de la capăt în chestiunea unionistă ! ” are now closed.