Acel celebrul proverb în care se spune că lupul își schimbă părul, dar năravul rămâne este mai actual ca oricând în politica românească. O dovadă clară este decizia de a candida pentru un loc de senator a fostului președinte Traian Băsescu.
Senatorul PNL, Ioan Cristina este de-a dreptul surprins de această decizie.
„Surprinderea este dată de cel care, în al doilea mandat de președinte al României, considera că Senatul României este o instituție care nu-și are rostul. Chiar afirma că dacă țara noastră tinde spre modernizare, nu mai este nevoie de acest for al Parlamentului. Dacă bine îmi aduc aminte în urmă cu șapte ani Traian Băsescu ne spunea că avem nevoie de un referendum și că este necesar să trecem la un sistem parlamentar unicameral. După tot atâția ani Băsescu ne pune în fața faptului împlinit, candidează pe primul loc la Senat în București din partea Partidului Mișcarea Populară. Fostul șef de stat cred că depășește orice limită a decenței și că declarațiile sale politice sunt doar forme de manipulare electorală. Nicidecum un model a ceea ce înseamnă democrație, ci mai degrabă un model al demagogiei politice. Am văzut multe în politica românească dar nu credeam că am să văd cum acest personaj intitulat Traian Băsescu trece așa de ușor, cu un tupeu de ultimă speță, peste toate principiile sale politice. Vezi doamne, candidează pentru binele bucureștenilor și chiar al românilor. Mi-e greu să văd cum acest personaj va candida pentru un mandat în instituția pe care a blamat-o non-stop atunci când era președinte. E clar că nu a învățat nimic din experiența acumulată la conducerea statului. Nu poate decât să fie din nou penibil și nu poate realiza că vremea lui a trecut. E vremea să te retragi, domnule Traian Băsescu!” a declarat Ioan Cristina, senator PNL
No Comments
Comments for Ioan Cristina, senator PNL: „E timpul să te retragi domnule Băsescu!” are now closed.