Ioan Cristina și Mihăiță Calimente au venit cu ochii în lacrimi de la București

Written by Adi Constantin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on ianuarie 18, 2016 with No Comments

Man-Cristina-Calimente

Conducerea judeţeană a PNL Arad (mai bine zis Gheorghe Falcă, Ioan Cristina, Adrian Țolea și Mihăiță Calimente) a fost prezentă în capitală unde s-a întâlnit cu liderii la nivel naționali ai PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga.

Dar din câte se pare „vechii PNL-iști” în frunte cu liderul Ioan Cristina au avut surpriza, total neplăcută, după îndeliungi milogeli să constate că inclusiv Alina Ghorghiu a cântărit bine balanța de la Arad, dându-i câștig de cauză primarului Gheorghe Falcă.

Ce vroiau de fapt „vechii PNL-iști”?

Vă spunem noi. Vroiau un candidat dintre ei pentru Primăria Municipiului Arad. Dar iată că nu s-a lăsat înduplecată nici măcar „șefa Ghorghiu”. Dacă Neluțu Cristina a fost exclus din start, a rămas să se dea de ceasul morții, nimeni altul decât lunecosul deputat Mihăiță Calimente, alias „Vermorel”. Haideți să fim serioși, credeți că după atâtea mandate (patru la număr) în care a reușit doar să facă Aradul de râs la televizor, are ce căuta în fruntea Primăriei? (Doamne ferește!)

Zice-se că erau supărați pe faptul că Adrian Țolea a pierdut cursa pentru ”capul de listă” la șefia Consiliului Județean, în lupta cu Iustin Cionca. Așa că s-au gândit ei că un post de primar le-ar prinde foarte bine. Dar nu a fost să fie. Nu înțelegem de ce s-a sucit copreședintele Ioan Cristina care alături de Gheorghe Falcă l-au susținut în urmă cu câteva luni la București, chiar pe Iustin Cionca.

Dar nu trebuie să ne mirăm că suntem obișnuiți cu sucirile și războaiele „vechiului PNL” din cele mai vechi timpuri. Dacă stăm și analizăm puțin vedem că au fost mai tot timpul filiala codașă a țării, pentru că au dus o luptă acerbă pentru ciolan sau pentru un post oferit rudelor apropiate. Așa se face că de-a lungul timpului funcția de conducere a fost ocupată de o serie de fruntași ai partidului.

Deci, cum spune un vechi proverb românesc „Când doi se ceartă, al treilea câștigă”, iar de data asta câștigător a ieșit Gheorghe Falcă, care a fost validat de către conducerea centrală a PNL ca și candidat la Primăria Aradului.

Nu-i nimic domnule Calimente, peste patru ani vor fi din nou alegeri, dacă tehnocrații din guvern nu vor schimba legea electorală. Mai încercați! Încercarea moarte n-are!

No Comments

Comments for Ioan Cristina și Mihăiță Calimente au venit cu ochii în lacrimi de la București are now closed.