Consilierul judeţean PSD Ioan Gligor speră ca staff-ul de conducere al CJA să se trezească din amorţeală şi să ia în serios avertizările consilierilor şi parlamentarilor social-democraţi de Arad, cu privire la starea tehnică catastrofală în care se află un număr periculos de mare dintre drumurile judeţene.
„Contrar obiceiului liberalilor portocalii de a politiza orice problemă, conform discursului primitiv de tip Falcă-Cionca, retorică bazată pe metoda datului din coate, PSD Arad consideră că starea de normalitate administrativă survine doar atunci când cei plătiţi din bani publici îşi fac pur şi simplu conştiincios datoria faţă de cetăţeni.În momentul în care aceşti domni şi cei care se îngraşă zilnic în umbra lor vor pricepe că administraţia publică şi baroniada sunt două lucruri care nu au cum să se înţeleagă, de abia atunci judeţul va începe să facă progrese.Aproape că nu mai ştii cine a învăţat meserie de la cine în materie de simulare a actului administrativ, tehnocraţii lui Cioloş de la copiii de trupă a lui Băsescu sau invers.
Auzeam zilele trecute o serie de aiureli vehiculate public de către Iustin Cionca, că nu există bani de investiţii, inclusiv pentru drumuri judeţene, pentru că Guvernul social-democrat a crescut salariile, raţionament evident eronat şi un nou fals pretext de victimizare liberală.Unul ce indică nu numai duplicitatea de discurs dar şi obtuzitatea şi lipsa de viziune a echipei Cionca.
Nu mai departe de câteva zile în urmă, deputatul PSD Florin Tripa soma conducerea CJA, într-o postare pe Facebook, să se ocupe urgent de de reabilitarea drumului judeţean ce face legătura între Târnăvița și Hălmăgel și aducerea sa în parametrii de normalitate europeană.Liderul social-democrat remarca că acest drum nu corespunde din punct de vedere tehnic nici măcar normelor de siguranță rutieră din lumea a treia.Reacţie zero ca de obicei din partea celor vizaţi ! Este un exemplu dintr-o mie ce demonstrează că toată suflarea liberală instalată la conducerea CJA nu îşi merită salariile generoase de la Statul Român şi cu atât mai puţin încrederea cetăţenilor.În acest timp jaful orchestrat de dreapta continuă metodic în mai toate instituţiile aflate în subordinea Consiliului Judeţean.Neglijenţă, incompetenţă, nepăsare, superficialitate şi clientelism politic cam la asta se rezumă portofoliul acestor domni”, afirmă consilierul PSD Ioan Gligor
No Comments
Comments for Ioan Gligor (PSD): „PNL trebuie să înţeleagă că administraţia publică şi baroniada nu fac casă bună împreună” are now closed.