Un eveniment deosebit astăzi, la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”, acolo unde, în Sala Concordia, Ioan Igna și Ovidiu Hațegan au fost prezenți la o întâlnire cu arădenii, întâlnire derulată sub genericul „Personalități arădene”.
Un excelent prilej de a rememora câteva repere ale unor cariere de excepție, acolo unde Ioan Igna a atins cel mai înalt nivel, iar Ovidiu Hațegan îi calcă perfect pe urme.
Lucru remarcat atât de Florin Didilescu, director al instituției de cultură arădene și amfitrion al întâlnirii, cât și de cei prezenți în sală. Fie arbitri sau observatori, antrenori, tineri jucători ai UTA-ei, numeroși jurnaliști, oameni de fotbal, sau simpli suporteri. Alături de foști mari jucători ai „Bătrânei Doamne”, cum ar fi Flavius Domide, Dumitru Chivu sau Gheorghe Vaczi.
Ioan Igna e născut pe 4 iunie 1940. A jucat la UTA între anii 1957-1960 și 1964-1967 și la Știința Timișoara (1961-1964). A devenit arbitru în anul 1972. Cele mai înalte borne din cariera de arbitru au fost finala Cupei Campionilor Europeni din 1983 (Hamburg – Juventus 1-0), Jocurile Olimpice de la Los Angeles (1984), Campionatul Mondial din Mexic (1986), finala Cupei UEFA 1987 (IFK Goteborg – Dundee United 1-1, fusese 1-0 în prima manșă) sau Campionatul European din RF Germania (1988).
Ovidiu Hațegan s-a născut pe 14 iulie 1980. A devenit arbitru FIFA în 2008. Anul trecut cel mai bine cotat arbitru român la această oră a oficiat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro și la Campionatul European din Franța, dar și în preliminariile Campionatului Mondial 2018 ce va avea loc în Rusia.
No Comments
Comments for Ioan Igna și Ovidiu Hațegan în dialog cu arădenii la bibliotecă are now closed.