PDL Arad a constatat mai multe nereguli petrecute la şedinţa extraordinară a Consiliului Local Tîrnova, desfăşurată vineri, 31 ianuarie. „Dorim să revenim cu aceste nereguli, pentru că nu se poate trece aşa uşor peste această şedinţă, mai ales că ea s-a desfăşurat după opt luni de la ultima întrunire a Consiliului Local Tîrnova. Timp de opt luni, Consiliul Local Tîrnova nu a funcţionat din motive bine cunoscute. În cele din urmă, instanţa a dat dreptate consilierilor locali, dar se pare că primarul Florin Farcaşiu nu a înţeles că trebuie să respecte legea şi, prin şedinţa, de vineri, continuă să sfideze prevederile legale”, a precizat Ioan Plaveţi, secretarul general al PDL Arad.
1. Au existat două convocatoare de şedinţă, atât cel depus de primarul Farcaşiu, cât şi de consilierii PDL.
2. Un consilier PDL nu a fost admis să participe la lucrări pentru că a fost suspendat de Prefectură. Contestaţia se află în Instanţă, fără a exista o sentinţă definitivă.
3. Un alt consilier al PDL nu este validat de către consilierii pe care-i controlează. Unul dintre consilieri şi-a încetat mandatul, iar primarul Farcaşiu refuză validarea mandatului noului consilier.
4. S-au votat două proiecte de H.C.L. cu o majoritate de 7 la 6, proiecte având ca subiect cele două masterplanuri. Aceste proiecte vizează inclusiv aspecte patrimoniale, iar legea spune că pentru a deveni Hotărâri trebuie să întrunească votul a două treimi din numărul consilierilor în funcţie, adică 9 voturi.
5. Şedinţa a fost extraordinară, iar în cadrul acesteia a fost votat bugetul comunei. Bugetul trebuie să stea la transparenţă, să fie supus dezbaterii publice, să treacă prin comisiile de specialitate, nu să fie votat în şedinţă extraordinară.
6. Au fost trecute suplimentar pe ordinea de zi alte 4-5 puncte, chiar înainte de începerea şedinţei. Primarul a invocat că erau proiecte vechi de 7-8 luni, nevotate din cauza nefuncţionalităţii Consiliului. Dacă erau atât de vechi, de ce nu le-a trecut pe ordinea de zi încă de luni, de la momentul convocării şedinţei, ci abia vineri?
7. Primarul a convocat şedinţa de Consiliu la ora 8.
„Surprinde lipsa de reacţie a secretarului Primăriei Tîrnova, care nu a semnalat nciuna dintre aceste nereguli. Aşteptăm cu interes reacţia Instituţiei Prefectului, cu privire la legalitatea fiecărei Hotărâri de Consiliu Local adoptate vineri”, a completat Ioan Plaveţi.
No Comments
Comments for Ioan Plaveţi: “Şedinţa de la Tîrnova, plină de nereguli” are now closed.