Vicepreşedintele Partidului Noua Republică, Ion Stan, este de părere că Victor Ponta a fost obligat să renunţe la şefia PSD, ca prim pas spre schimbarea Guvernului. „Răfuiala PNL cu PSD a intrat într-o nouă etapă, PNL forţându-l pe Ponta, prin intermediul unor infiltraţi în justiţie, să demisioneze de la conducerea PSD. Aceasta, pentru a slăbi şi mai mult partidul, în aşa fel încât parlamentarii acestuia, în toamnă, după începerea sesiunii parlamentare, să se sature să-l mai sprijine şi să voteze în favoarea moţiunii de cenzură. Mai ales, în speranţa că cele 145 de dosare ale parlamentarilor acuzaţi de conflict de interese, sunt gata pregătite pentru a fi scoase, sau, dimpotrivă, ascunse în sertare, în funcţie de comportament”, spune Ion Stan.
În opinia sa, actualul guvern ar trebui lăsat să-şi ducă mandatul până la capăt, iar alegerile locale şi parlamentare din 2016 să se desfăşoare în condiţii normale. „Chiar dacă nu consideră guvernarea PSD atât de performantă precum o prezintă guvernanţii, Partidul Noua Republică nu poate fi de acord cu răfuiala prelungită a PNL, dornic să preia de urgenţă puterea, cu PSD, pentru că aceasta nu face decât să menţină deasupra României spectrul instabilităţii. Un spectru de natură să sperie investitorii şi să scadă şi mai mult încrederea politică a partenerilor din UE în capacitatea României de a se instala fără echivoc pe drumul democraţiei. Insistenţa PNL privind schimbarea Guvernului sau forţarea alegerilor anticipate ascunde dorinţa monopolizării scenei politice de către cei doi mamuţi şi sateliţii lor, dar şi teama că până anul viitor vor apărea alte dosare întocmite şi ascunse pe vremea când erau la putere. Nu ne facem iluzii, atât PSD cât şi PNL au dreptate atunci când se acuză reciproc de tentative de subjugare a justiţiei”, conchide liderul PNR Arad.
No Comments
Comments for Ion Stan: „O nouă etapă a răfuielii PSD-PNL” are now closed.