Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Ionel Bulbuc, a inspectat miercuri lucrările de reabilitare de la Liceul Special „Sfânta Maria”. Acesta a făcut o vizită pe șantierul instituției de învățământ, împreună cu directorul școlii și cu dirigintele de șantier.
„Am fost astăzi pe șantierul de la Liceul Special, unde lucrările de reabilitare au avansat considerabil. Vorbim despre lucrări cu o valoare de peste un milion de lei, ale căror target este acela de a asigura un confort termic elevilor și profesorilor, dar și de a fi făcute economii substanțiale, prin reducerea cheltuielilor aferente încălzirii. La finalizarea lucrărilor vom avea o suprafață de 1.800 mp de fațade, 442 mp de ferestre și 36,87 mp de uși exterioare reabilitate”, spune vicepreședintele Consiliului Județean Arad.
Până în acest moment au fost reabilitate mai multe încăperi ale Liceului Special „Sfânta Maria”, iar acum se lucrează la fațadele dinspre curtea instituției.
„Așa cum am spus, lucrările avansează bine, până acum fiind reablitate mai multe săli de clasă, dar și laboratoare. În momentul de față se lucrează la reabilitarea fațadelor dinspre curtea interioară a liceului. Vorbim aici despre montarea termosistemului și despre înlocuirea tâmplăriei exterioare. De asemenea, a fost reabilitată și sala de sport a acestui liceu”, a mai explicat Ionel Bulbuc, vicepreședinte CJ Arad.
No Comments
Comments for Ionel Bulbuc (CJ Arad): „Lucrările la Liceul Special „Sfânta Maria” au avansat considerabil” are now closed.