Ţin să vă felicit cu ocazia zilei profesionale, pentru că astăzi este Ziua Internaţională a Presei Libere.
Vă cunosc personal pe mulţi dintre ziariştii arădeni şi consider că datorită bunei colaborări de până acum, e mai mult decat firesc să transmit acest mesaj de felicitare.
Prin munca noastră suntem un fel de echipă, eu în calitate de consilier local al Municipiului Arad şi dvs în calitate de jurnalist, deci mesagerul comunităţii pentru toate informaţiile de care arădenii au nevoie pentru a ştii încotro se îndreaptă viaţa comunitatii lor.
Libertatea de exprimare este un lucru deosebit. S-au făcut sacrificii pentru ca de acest drept să beneficiem cu toţii. Iar dvs sunteţi unul dintre cei care sacrifică momente alături de familie, zile de sărbătoare şi multe altele pentru a vă face meseria aşa cum ştiţi mai bine.
Vă mulţumesc că ori de câte ori am avut a spune ceva arădenilor mi-ai fost alături.
Vă doresc dvs şi colegilor de breaslă mult succes în meseria voastră, curaj şi răbdare pentru a apăra şi a menţine viu dreptul la libera exprimare. Şi, poate cel mai important, puterea de a fi mereu obiectiv şi în folosul oamenilor în mijlocul cărora trăim cu toţii.
Cu respect,
No Comments
Comments for Ionel Ciupe: „Bună ziua şi La mulţi ani!” are now closed.