Ionel Ciupe, preşedinte ALDE Arad şi candidat al acestei formaţiuni la Primăria Arad, consideră că Gheorghe Falcă pare tot mai rupt de realităţile municipiului.
„Gheorghe Falcă pare tot mai prins în proiecte nerealiste, pare tot mai rupt de realităţile Aradului. Nu am să mă refer acum la piramide, fântâni colorate pe Mureş sau ecluze.
E vorba doar de problema parcărilor, mai precis de cele care ar fi atât de necesare în zona centrală a Aradului.
Parcări pe care actualul primar al Aradului le doreşte pe zone verzi de tradiţie, actualul Parc Eminescu, sub terenuri de sport, e vorba de cel de la Moise Nicoară, sau chiar pe ele, mai precis pe fosta bază Constructorul, de pe malul Mureşului, dincolo de Perla.
Vizate sunt şi pieţele, Avram Iancu şi Piaţa Catedralei sau Piaţa Mare, cum îi spun arădenii.
Interesant este că primarul Gheorghe Falcă ignoră că există locaţii care pot rezolva mult mai uşor şi mai puţin costisitor această problemă. Un exemplu este terenul situat în zona Pieţei Romane, la Boul Roşu, chiar în spatele Magazinului Profi. E un spaţiu mai mult decât generos, cu intrări de pe două străzi, Mucius Scaevola şi Dornei, unde poate fi amenajată o parcare pentru sute de maşini. E o variantă de luat în calcul, dar ocupat cu atâtea proiecte de anvergură, edilul şef al Aradului pare să fi uitat de soluţiile simple.
Deşi gurile rele spun că acest teren ar fi disputat de persoane cu greutate din Arad, unele chiar foarte apropiate domnului Gheorghe Falcă. Tot gurile rele spun că acest teren nu este interesant, pentru că o parcare aici nu presupune un studiu de fezabilitate consistent, care să îngraşe conturile firmei sau firmelor abonate la acest gen de documentaţie. Ceea ce este cert însă, e faptul că arădenii nu mai cred în amăgirile lui Falcă, din moment ce nu regăsesc nici o îmbunătăţire a calităţii vieţii, ci dimpotrivă… noi taxe şi impozite mărite, menite chipurile să sporească confortul public al arădeanului… dar ce confort, unde e?.” a precizat Ionel Ciupe
No Comments
Comments for Ionel Ciupe: „Visând la proiecte nerealiste, Gheorghe Falcă ignoră realităţile Aradului” are now closed.