Una dintre cele mai importante lucrări la drumurile județene arădene, Pâncota-Târnova-Buteni a ajuns astăzi la un episod pe care localnicii îl numesc istoric. După 60 de ani de la ultima intervenție majoră asupra acestui drum, astăzi, în prezența unei echipe a Consiliului Județean Arad, constructorul a finalizat așternerea primului strat de asfalt pe tronsonul Pâncota-Măderat!
Lucrarea face parte din strategia Consiliul Județean Arad de reabilitare/modernizare a 326 km de drumuri județene în mandatul actualei conduceri. Este cel mai ambițios proiect de modernizare a drumurilor județene și a fost premiat anul trecut la nivel național la Gala Administrației Românești.
Lucrarea, în valoare de 40 de milioane de lei plus TVA, este finanțată din fonduri europene.
„Imediat ce a venit primăvara am reluat lucrările pe șantierele din județ. Avem în faza de proiect și în lucru 326 km drumuri județene. Știu că nu putem interveni peste tot unde ne-am dori dar lucrăm la mai mult de un sfert din rețeaua de drumuri din județ așa cum nu s-a mai întâmplat niciodată în Arad. Le mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect important al județului nostru”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
No Comments
Comments for Iustin Cionca: ,,A fost așternut primul strat de asfalt pe Pâncota-Măderat” are now closed.