„Astăzi este chiar un moment deosebit pentru judeţul Arad! Am început pregătirile concrete pentru construirea noului Complex de Pediatrie al judeţului Arad!” – a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean, care a condus astăzi o şedinţă importantă pentru construirea noului Complex Pediatric. Acesta va fi amplasat în incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Complexul va cuprinde sub acelaşi acoperiş secţiile de Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie, Pediatrie, Chirurgie Infantilă, într-o clădire care va avea cinci nivele. Lucrarea depăşeşte 40 de milioane de euro şi este cuprinsă pe lista sinteză a Companiei Naţionale de Investiţii.
La şedinţa de astăzi au participat preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Iustin Cionca şi Sergiu Bîlcea, conducerile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Direcţiei de Sănătate Publică, Universităţii „Vasile Goldiş”, directorii executivi ai Consiliului Judeţean şi Serviciul de Management al Spitalelor, din cadrul Consiliului Judeţean.
Au fost luate în discuţie etapele investiţiei, pornind de la punerea la dispoziţie a terenului necesar, prin mutarea unor compartimente şi curăţarea terenului necesar eliberării avizelor tehnice. Preşedintele Consiliului Judeţean a solicitat conducerii Spitalului termene şi responsabili pentru fiecare pas care se va realiza în vederea finalizării noii construcţii.
Şedinţa de astăzi a avut un caracter tehnic, concentrându-se pe aspectele de proiectare şi organizare a lucrărilor.
Vă reamintim că în şedinţa Consiliului Judeţean Arad au fost alocate fonduri pentru începerea documentaţiei tehnice a noului Complex de Pediatrie.
Consiliul Judeţean Arad asigură cadrul financiar pentru funcţionarea şi dezvoltarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad din anul 2010, când Guvernul a predat unitatea medicală administraţiei judeţene. De atunci, au fost alocate fonduri importante, doar Consiliul Judeţean a direcţionat peste 22 de milioane de euro din bugetul propriu şi proiecte europene pentru investiţii în clădiri şi aparatură.
No Comments
Comments for Iustin Cionca: „Am început pregătirile concrete pentru construirea noului Complex de Pediatrie al judeţului Arad!” are now closed.