După un prim lot de 24 de microbuze electrice, încă 17 va cumpăra Consiliul Județean Arad pentru următoarele localități: Ineu, Lipova, Pecica, Nădlac, Sebiș, Curtici, Păuliș, Șagu, Beliu, Bocsig, Cermei, Pilu, Conop, Cărand, Archiș, Hășmaș, Șilindia
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Promovarea unui transport sustenabil și nepoluant pentru elevii din județul Arad’’ finanțat de Administraţia Fondului pentru Mediu.
Prin Programul privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea cantităţii de emisii de gaze cu efect de seră, Consiliul Județean Arad va cumpăra încă un lot de microbuze nepoluante pentru școlile din județ, utilizate pentru transportul elevilor. Potrivit caietului de sarcini, microbuzelor pot fi electrice sau hibrid. Prin proiect ar fi existat si posibilitatea de a fi alimentate cu gaz natural comprimat.
În cadrul proiectului se vor achiziţiona 17 microbuze electrice pentru următoarele UAT-uri: Ineu, Lipova, Pecica, Nădlac, Sebiș, Curtici, Păuliș, Șagu, Beliu, Bocsig, Cermei, Pilu, Conop, Cărand, Archiș, Hășmaș, Șilindia.
Valoarea alocată Județului Arad este 25.000.000 lei.
Un alt lot de 24 de microbuze electrice va fi cumpărat de Consiliul Județean pentru scolile din județ, procedura de achiziție fiind demarată și încărcată în SEAP. Valoarea contractului de finanțare este, în acest proiect, de 30,1 milioane lei.
No Comments
Comments for Iustin Cionca: “Am semnat încă un contract de finanțare, cumpărăm microbuze electrice pentru 41 școli din județ!” are now closed.