O veste foarte bună pentru arădeni! Ministrul Dezvoltării a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea pavilionului central al fostului Spital Municipal din Arad, astăzi inclus în Spitalul Județean. Lucrările în valoare de peste 15 milioane de lei vor fi finanțate prin PNRR!
Este o veste așteptată cu atât mai mult cu cât investiția va repune în valoare una dintre cele mai vechi clădiri din Arad, care se modernizează în interior și este renovată în exterior.
Investiția presupune creșterea calității spitalizării, soluții moderne pentru eficiența energetică a clădirii, pentru acoperiș și fațade, inclusiv recompartimentarea spațiului pentru a crește confortul pacienților.
Modernizarea pavilionului central al Spitalului Municipal este o parte a strategiei Consiliului Județean Arad de îmbunătățire a sistemului de sanatate publică din județ.
Vă reamintim că proiectul a fost depus de Consiliul Județean Arad în luna aprilie, la două săptămâni după preluarea clădirii Spitalului Municipal de la Primăria Arad.
Construcția Spitalului Municipal din Arad a început în anul 1833, iar primele două saloane au fost deschise în anul 1836. În acest spital a avut loc prima operație cu anestezie din Arad.
No Comments
Comments for Iustin Cionca anunță renovarea clădirii fostului Spital Municipal, contractul e semnat de ministrul Dezvoltării! are now closed.