Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a anunțat astăzi recompartimentarea Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Clinic Judetean de Urgență Arad, pentru a reduce timpul de așteptare și a crește funcționalitatea secției.
“Recompartimentăm Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean! La propunerea șefului de secție, dr. Radu Jipa, astăzi am analizat variantele pentru refacerea circuitelor, lărgirea unor spații pentru pacienți și aparținători, amenajarea unei săli pentru medicii rezidenți. La UPU se prezintă zilnic aprox. 300 de arădeni care ajung la spital cu diferite urgențe, accidente, afecțiuni spontane. Uneori timpul de așteptare este de câteva ore, pentru că mulți pacienți cu probleme minore, în loc să se adreseze Centrelor Medicale din cartiere, vin direct la spital. Recompartimentarea propusă de șeful secției are în vedere decongestionarea UPU și punerea în valoare a noii clădiri pe care Consiliul Județean Arad a construit-o pentru creșterea capacității Unității de Primiri Urgențe”, a anunțat Iustin Cionca.
La ședința de lucru de astăzi a participat și conducerea Spitalului, șeful secției, medici, funcționari din Consiliul Județean Arad responsabili de implementarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii medicale.
No Comments
Comments for Iustin Cionca anunță schimbări la Spitalul Județean! are now closed.