Agitaţia creată de modificarea Codului Penal în sensul instituirii unei superimunităţi pentru parlamentari, prin scoaterea lor din categoria funcţionarilor publici a împins în plan secund o altă schimbare importantă făcută de deputaţi pe ascuns, cu o miză mult mai mare.
Mai exact, printr-o a doua lege de modificare a Codului Penal, trecută cu 266 de voturi pentru şi 32 împotrivă, deputaţii au redefinit conflictul de interese, astfel încât aleşii locali – primari, consilieri sau şefi de Consilii Judeţene –, dar şi miniştrii să scape de răspundere penală atunci când, folosindu-se de funcţia lor, iau o decizie în avantajul lor sau al familiilor.
Mai exact, este vorba, în principal, de atribuirea de contracte din bani publici, pentru care nu vor mai fi obligaţi să dea nici o explicaţie, pentru că au fost scoşi din categoriile care intră sub incidenţa conflictului de interese.
Liderii USL din teritoriu au făcut, anul acesta, nenumărate presiuni pentru scoaterea primarilor şi şefilor de CJ-uri din sfera conflictelor de interese, mai ales după o serii de decizii ANI luate în cazul unor lideri USL cum ar fi şefii CJ Nicuşor Constantinescu, Aristotel Căncescu, sau primarul Sibiului Klaus Iohannis.
„Lupta anticorupţie a creat mulţi opozanţi pentru că a atins toate structurile puterii. Anchetele s-au întins de la poliţişti, procurori, judecători, directori de companii de stat, consilieri locali, primari, preşedinţi de consilii judeţene, până la directori din ministere, miniştri şi parlamentari. Acest «aparat» corupt pune presiune pe politicienii dela Puterepentru a scăpa de dosare, iar Victor Ponta este incapabil de ţine sub control PSD, implicit de a ţine piept colegilor de partid şi, prin extensie, din întreaga coaliţie a puterii, persoane care au probleme cu legea. Clasa politică se dovedeşte complet nereformată, incapabilă să se ridice la standardele minime ale democraţiei”, a declarat Iustin Cionca, prim-vicepreşedinte al PDL Arad.
ANI a constatat posibila săvârşire a conflictelor de interese în materie penală în cazul a 5 preşedinţi de Consilii Judeţene, 22 de consilieri judeţeni, 24 de consilieri locali, 22 de primari şi 5 viceprimari.
No Comments
Comments for Iustin Cionca: „Conflictul de interese, cosmetizat de USL” are now closed.