Companii din România, Columbia, Turcia, Austria, Bulgaria, Italia au depus oferte, în calitate de lideri de asociere, asociați, subcontractanți sau terți susținători, pentru modernizarea drumului județean Arad-Pâncota. Ofertanții din țară au sediile în județele Arad, Ilfov, Cluj, Sibiu, Bihor, Suceava, respectiv municipiul București.
„Am organizat o licitație internațională, pentru că ne dorim să atragem un constructor competent. Regret că Autoritatea Națională de Achiziții Publice, de la București, nu a fost de acord să acordăm un punctaj mai mare garanției și, implicit, calității lucrării. La București încă se dorește ca prețul cel mai mic, lucrarea cea mai ieftină, să câștige. Dar prin faptul că am organizat o licitație internațională, demonstrăm că intențiile noastre sunt serioase și ne dorim ca drumul Arad-Horia-Șiria-Galșa-Pâncota să fie unul de bună calitate” – a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Pentru lotul de 29,9 km de drum județean au depus oferte următorii ofertanți:
1.Asocierea S.C. SYLC CON TRANS S.R.L. (Lider asociere), S.C. HYDROSTROZYAD (Asociat 1), S.C. INSTAL GROUP S.R.L. (Subcontractant), S.C. VESTA INVESTMENT S.R.L. (Subcontractant)
2.PORR CONSTRUCT S.R.L.
3.S.C. INTECO HOLDING S.R.L., S.C. FREE STYLER S.R.L. (Subcontractant) şi MINCIVIL S.A. (terţ susţinător)
4.S.C DIFERIT S.R.L.
5.Asocierea S.C. DSE CONSULTING S.R.L. (Lider de asociere) şi CONSTRUCŢII S.A. ( Asociat 1). S.C. RAL CONSTRUCT DEVELOPMENT S.R.L. (Subcontractant), CONSORZIO STABILE EBG (terţ susţinător)
6.Asocierea D’AGOSTINO ANGELO ANTONIO COSTRUZIONI GENERALI S.R.L. (Lider de asociere), S.C. MBS GROUP S.R.L. (Asociat 1) şi S.C. DRUMURI ORASENESTI S.A. (Asociat2)
7.Asociaţia S.C. MAKSAN TECHNO GRUP S.R.L. (Lider de asociere), EN-EZ INŞAAT SANAYI VE TICARET ANONIM ŞIRKETI (Asociat) şi S.C. LOIAL IMPEX S.R.L. (Subcontractant)
Ofertele depuse vor fi evaluate până la mijlocul lunii iulie, de către comisia de evaluare a Consiliului Județean Arad împreună cu observatorii desemnați de Autoritatea Națională de Achiziții Publice.
No Comments
Comments for Iustin Cionca: „Firme din șase state și de pe două continente au depus oferte pentru drumul județean Arad-Șiria-Pâncota!” are now closed.