Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, le pune în vedere politicienilor de la PSD să înceteze cu limbajul de maidan și cu minciunile referitoare la activitatea conducerii Consiliului Județean.
Iustin Cionca susține că a constatat tendința PSD de a intimida, prin jigniri sau reclamații, prin amenințări, violențe verbale, pe cei care îi sunt incomozi. Poate că un astfel de limbaj este acceptabil în alte locuri din țară, dar nu și la Arad!
Iustin Cionca remarcă faptul că, la câteva zile după ce vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, a fost amenințat de un consilier județean pesedist că „va fi aranjat”, PSD a convocat o ședință extraordinară privind revocarea președintelui Consiliului Județean.
„Este o tehnică ieftină de campanie, dar cu care PSD se face, încă o dată, de râs. De fapt, arădenii pot constata cât sunt de disperați pesediștii să pună mâna pe resursele județului, probabil pentru a face jocurile celor care vor ca banii Aradului să fie dirijați înspre Teleormanul și Doljul atât de drag unor pesediști arădeni” a declarat președintele Consiliului Județean.
„Un consilier local, un consilier județean, un parlamentar, are o anumită prestanță. Văd că nu și la PSD Arad! Folosind intimidarea și jignirea ca armă de atac, cei din PSD nu afectează doar imaginea lor, câtă le-o mai fi rămas, ci și a instituțiilor pe care le reprezintă. PSD rostogolește niște minciuni sfruntate și le dă amploare, încercând să lase impresia că îi pasă de Arad. Dacă i-ar păsa, nu ar vorbi în necunoștință de cauză și nu ar minți” a declarat Iustin Cionca.
Referindu-se la inițiativa PSD de a convoca o ședință extraordinară pentru demiterea președintelui Consiliului Județean, Iustin Cionca a precizat: „Pesediștii sunt în campanie electorală. Fiindcă nu au niciun proiect pentru Arad, se leagă de cei care muncesc. Nu am nicio emoție cu privire la ședința extraordinară, dar vă spun că este o pierdere de vreme, în loc să facă ceva, orice, pentru arădeni, pesediștii fac doar scandal. Să nu credeți că cetățenii nu remarcă asta, să nu credeți că nu văd că, la Arad, PSD este zero barat!”.
No Comments
Comments for Iustin Cionca: „În loc să facă ceva, orice, pentru arădeni, pesediștii fac doar scandal!” are now closed.