La conferința de presă de astăzi, prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca și noul primar al comunei Covăsânț, Marius Silviu Oneț au transmis faptul că dreapta continuă să fie cel mai important pol politic în județul Arad:
„La nivel national rezultatul confirmă că PNL este principalul partid de opoziție al PSD. Voturile obținute de candidații PNL au depășit 31% din totalul voturilor exprimate.
PNL a câștigat prin candidații săi și printr-o muncă în echipă 16 mandate de primar. Acolo unde există colaborare, determinare si seriozitate rezultatele apar.
La Arad am castigat primăria Covăsânț, astfel că îl felicit pe noul primar Marius Silviu Oneț și întreaga echipă care a muncit în această campanie.
La Almaș conjunctura a fost de așa natură, încât, iată, că ne obligă să fim mai determinați în 2020. Până acum PNL avea primar la Almaș, iar ALDE avea viceprimar, acum lucrurile vor sta invers, însă sunt convins că vom avea o bună colaborare în acest parteneriat.
Este evident faptul că arădenii nu i-au dorit pe cei de la PSD, guvernul lor gafând atât de mult în cele 6 luni de guvernare, încât a distrus orice urmă de credibilitate pe care pesediștii o mai aveau. Arădenii au dat un semnal clar: își doresc o administrație de dreapta!” a declarat Iustin Cionca, prim-vicepreședinte PNL Arad.
“Le mulțumesc tuturor celor care m-au votat pe 11 iunie. Nu mă așteptam să câștig la un asemenea scor mare față de PSD. Am avut alături de mine o echipă puternică, o echipă care mi-a fost alături în această campanie și țin să le mulțumesc pe această cale, președintelui CJ, Iustin Cionca, vicepreședintelui CJ, Claudia Boghicevici, consilierilor județeni, Garofița Popa și Adrian Țolea, primarilor, Valentin Bot, Călin Abrudan, Corneliu Popi-Morodan și Ioan Crișan.
Vom continua dezvoltarea comunei Covăsânț într-un parteneriat deschis între administrația locală și cetățeni!” a declarat noul primar al localității Covăsânț, Marius Silviu Oneț.
No Comments
Comments for Iustin Cionca: „La alegerile parțiale arădenii au dat un semnal că își doresc o administrație de dreapta!” are now closed.