Deputatul Florin Tripa recidivează în penibil. Se face de râs cu un nou comunicat de presă confuz, ilogic, prin care demonstrează, încă o dată, că nu înțelege nimic din felul în care se administrează un județ. Când Ministerul Dezvoltării ne transmite că deputații PSD Arad mint, Florin Tripa, în loc să tacă rușinat, strigă și mai tare, în ideea greșită că o minciună repetată la nesfârșit nu mai este minciună. Devine tot mai evident că Tripa are un obiectiv politic personal: candidatura la președinția Consiliul Județean, iar pentru asta a început o campanie agresivă de imagine.
Florin Tripa nu s-a remarcat cu nimic în calitate de consilier județean. A fost atât de slab, încât la plecare nu a lăsat nimic în urmă. Ar fi putut rămâne în Consiliul Județean, să învețe administrație, să muncească pentru arădeni, dar nu a făcut-o. Ascuns pe o listă, a ajuns în Parlament și ne transmite de acolo, în spiritul partidului din care face parte, „directive prețioase”. Ca un Dinu Păturică politic, odată ce a parvenit și a ajuns pe cai mari, în Parlament, are iluzia că a devenit dintr-o dată și mai inteligent, și mai talentat. Din păcate, pentru Tripa și pentru arădeni, este doar o iluzie.
„Dacă preocuparea lui Florin Tripa este activitatea administrației județene, trebuia să rămână aici, în județ, să muncească, să învețe, nu să plece la București unde oricum nu îl bagă nimeni în seamă. Pentru mine a devenit evident scopul domnului Tripa: se pregătește să candideze pentru președinția CJA și e în campanie electorală. El face doar politică, eu mă ocup de administrație. El vrea să se agațe disperat de o polemică politicianistă cu mine, doar-doar îl bagă lumea în seamă. Eu nu mi-am propus să ajut la creșterea politrucilor, așa că nu îi mai răspund domnului Tripa.
Îl mai las să vorbească singur vreo doi ani, poate învață ceva administrație și vom putea avea o dezbatere reală, ceea ce e puțin probabil. Nivelul la care duce discuția este prea scăzut, fiindcă omul nu pricepe sau nu vrea să priceapă. Continuând discuțiile cu Tripa, arădenii ar putea rămâne cu impresia că suntem ca el și ne pierdem timpul. În calitate de președinte al Consiliului Județean, îmi aloc energia proiectelor pentru Arad, administrației publice, nu unor dialoguri cu indivizi mânați de frustrare și interese personale.
Îi solicit din nou lui Florin Tripa să muncească pentru Arad și să înțeleagă că este la putere, nu în opoziție, iar arădenii așteaptă de la PSD și altceva decât să îi scape de pușcărie pe corupți sau să ducă banii din vestul țării înspre județele pesediste” a declarat Iustin Cionca, prim-vicepreședintele PNL Arad.
No Comments
Comments for Iustin Cionca (PNL): „Tripa ar fi trebuit să învețe și să muncească, înainte să dea lecții!” are now closed.