Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a explicat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că în opinia sa Prefectul Cosmin Pribac nu-i reprezintă deloc pe cetățenii județului Arad, ci „dansează” după cum „cântă” PSD.
„Acțiunile în instanță ale Prefectului, prin care a atacat hotărârile consiliilor locale de la Vladimirescu și Felnac, prin care au fost aleși viceprimari din partea PNL, în locul celor de la PSD. au fost eșecuri, adică le-a pierdut. Cu toate acestea, după trei luni de la alegerea viceprimarului de la Macea, domnul Prefect recidivează, doar de dragul de a face jocul politic al PSD. Îl anunț pe domnul Prefect, că ieri, la Chișineu-Criș, a fost schimbat viceprimarul PSD, cu unul al PNL, iar dacă vrea să atace această hotărâre a consiliului local poate s-o facă acum, nu să mai aștepte încă trei luni. În orice caz, domnul Prefect nu trebuie să uite că, înainte să reprezinte Guvernul și pe Victor Ponta, trebuie să-i reprezinte pe cetățenii județului Arad. Nu cred că este normal ca acesta să nu respecte voința majorității consilierilor locali și să tot atace în instanță hotărârile acestora. Nu cred că Prefectul știe mai bine decât cei din comunele respective cine trebuie sau cine nu trebuie să fie viceprimar. În același timp, consider că două sentințe defavorabile ar fi suficiente, dacă nu chiar un semnal de alarmă, să se oprească. Domnule Prefect, ați pierdut două astfel de procese, este suficient! Nu-i normal ce faceți!”, a spus Iustin Cionca, prim-vicepreședinte al PNL Arad.
No Comments
Comments for Iustin Cionca; „Prefectul este marioneta Guvernului, nu reprezentantul cetățenilor” are now closed.