Un dezastru pentru administrațiile locale, blocarea unor proiecte în derulare, oprirea unor investiții necesare pentru dezvoltarea localităților. Ăsta este rezumatul „realizărilor” din ședința de Guvern de miercuri!
Așa cum v-am anunțat, județul Arad va pierde peste 35 de milioane de euro, o sumă colosală, pentru că PSD își acoperă promisiunile populiste din banii cetățenilor, împotriva intereselor românilor! Guvernul PSD a demonstrat că prioritatea sa este să îi scape pe corupți din pușcărie, să îi pedepsească pe procurorii anti-corupție și să își aservească justiția. În rest, au crescut prețurile la alimente, la combustibil, leul s-a devalorizat, în timp ce sunt deja angajați pe care firmele i-au informat că salariile vor scădea.
Țara nu mai poate susține cheltuielile PSD. De aceea, Guvernul a hotărât miercuri că anul 2018 va fi anul sărăciei și prin măsurile pe care le impune confirmă criza totală în care a aruncat România:
ü Se suspendă angajările în instituţiile şi autorităţile publice, în pieroada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018. Ordonatorii de credite pot aproba ocuparea unui procent de maximum 50% din totalul posturilor ce se vor vacanta după data de 1 ianuarie 2018, numai în condiţiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget;
ü Instituţiile şi autorităţile publice vor reduce cu 10% cheltuielile cu bunurile şi serviciile aferente întreținerii și funcționării instituției;
ü Se Restricționează cumpărarea de mobilier, aparatură birotică și autoturisme;
ü Munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru NU se mai plătește, ci se va compensa numai cu timp liber;
ü Nivelul indemnizațiilor acordate veteranilor și văduvelor de război, persoanelor persecutate din motive politice și etnice și altor categorii de persoane, precum și a celor acordate membrilor unor academii sau urmașilor se menține la nivelul acordat în luna decembrie 2017!
ü se menține procedura de plată eșalonată, pe cinci ani, a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale obţinute de personalul din sectorul bugetar, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018.
ü Prorogarea până la data de 31 decembrie 2018, inclusiv, a termenelor prevăzute la art. 361 (alin 3, lit. e și g) și art. 27 (alin 6) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, potrivit cărora se alocă 6 % din PIB pentru învățământ și 1% din PIB pentru cercetare.
„Una dintre televiziunile apropiate PSD a anunțat miercuri că Guvernul s-ar pregăti să confiște autorităților locale excedentul bugetar pe anul 2017! Ar fi o catastrofă, totuși nu pot să cred că cineva poate să se gândească serios la așa ceva. PSD produce un dezastru național” – a decarat prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca.
No Comments
Comments for Iustin Cionca: „PSD confirmă criza totală, 2018 va fi anul sărăciei și al dezastrului național!” are now closed.