Consiliul Județean Arad parcurge încă o etapă în proiectul de reabilitare a Secției de Psihiatrie, de pe strada O. Goga, nr. 15-17, Arad, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență. Consilierii județeni vor vota în ședința ordinară de săptămâna aceasta indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea secției și predarea amplasamentului, construcții și teren aferent, către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții.
,,Secția de Psihiatrie, de pe strada Octavian Goga, nr. 15-17 este singura secție de psihiatrie acuți din întreg județul Arad. La ora actuală, imobilul se află într-o stare avansată de degradare, spațiul fiind impropriu pentru desfășurarea în condiții normale a actului medical, însă după reabilitare, secția va dispune de condiții moderne. Investiția este finanțată de Compania Națională de Investiții și cofinanțată din bugetul Consiliului Județean Arad”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Lucrările vor viza: reabilitarea termică a clădirii, inclusiv a acoperișului, modernizarea spațiilor interioare, reabilitarea fațadelor clădirii cu păstrarea arhitecturii, a ancadramentelor și a culorii pastelare inițiale, înlocuirea în întregime a instalațiilor sanitare, termice și electrice, realizarea instalațiilor de prevenire și stingere a incendiilor, executarea instalațiilor de oxigen necesare în fiecare salon, realizarea instalațiilor de climatizare, precum și montarea sistemelor de supraveghere video.
În ceea ce privește amenajarea exterioară, se va reface împrejmuirea spitalului, astfel încât să asigure siguranța pacienților. Tot ca măsură de siguranță, acesta va fi dotat cu sistem antiescaladă și sistem de supraveghere video. De asemenea, se va monta mobilier urban și se vor realiza alei pietonale și locuri de parcare. În curtea interioară se vor amenaja spații verzi.
Reabilitarea Secției de Psihiatrie face parte din seria de reabilitare a clădirilor spitalicești existente și de construire a unor spitale noi: Complex Matern-Pediatrie, Oncologie, Infecțioase Adulți și Spitalul de Psihiatrie de la Căpâlnaș.
No Comments
Comments for Iustin Cionca: ,,Redăm Aradului încă o clădire de patrimoniu!” are now closed.