Jandarmii arădeni asigură ordinea și liniștea publică pe timpul sărbătorilor

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , , ,

Published on aprilie 09, 2015 with No Comments

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad asigură măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor dedicate sărbătorii pascale.

Astfel, în noaptea de înviere şi în ziua de Paşti, jandarmii arădeni se vor afla în zona lăcaşelor de cult din municipiul Arad, respectiv Catedrala Veche, Catedrala Sfânta Treime și Biserica Micălaca, și în oraşele Lipova, Pecica, Ineu, Chişineu Criş şi Sebiş. Jandarmii vor mai fi prezenți și în zona bisericilor din localitățile Vladimirescu, Săvârșin și Bonțești, în zona mănăstirilor Hodoş-Bodrog și Gai și a schitului Moneasa.

Va fi asigurată, de asemenea, ordinea și siguranța publică pe timpul procesiunii religioase “Drumul Crucii” ce are loc vineri, 10 aprilie a.c., în municipiul Arad.

Pentru a preveni producerea de situații ce pot duce la tulburarea ordinii și siguranței publice, persoanelor participante la manifestări li se recomandă să respecte indicațiile echipajelor aflate în proximitatea bisericilor și să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale. Atunci când cetățenii iau cunoştinţă de săvârşirea de fapte antisociale, sau sunt victimele unor astfel de fapte, pot solicita sprijinul jandarmilor sau pot apela numărul unic de urgenţă 112.

În această perioadă, vor fi asigurate misiunile cu caracter permanent, misiunile de pază şi protecţie instituţională și cele pentru menţinerea ordinii publice în sistem integrat.

 

No Comments

Comments for Jandarmii arădeni asigură ordinea și liniștea publică pe timpul sărbătorilor are now closed.