În baza Planului de măsuri pentru creșterea siguranței publice, aprobat de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad sunt angrenate în misiuni specifice pe timpul desfășurării manifestărilor dedicate Sărbătorii Floriilor.
Duminică, 24 aprilie, echipaje de jandarmi se vor afla în zona Catedralei ”Sfânta Treime” și a Mănăstirii Gai din municipiul Arad, pentru a asigura climatul de ordine și siguranță necesar bunei desfășurări a manifestărilor religioase.
Pentru a preveni producerea de situații ce pot duce la tulburarea ordinii și siguranței publice, persoanelor participante la manifestări li se recomandă să respecte indicațiile echipajelor aflate în proximitatea lăcașurilor de cult și să acorde atenţie bunurilor personale. Atunci când cetățenii au cunoştinţă de săvârşirea de fapte antisociale sau sunt victime ale unor astfel de fapte, pot solicita sprijinul echipajelor aflate în teren sau pot apela numărul unic de urgenţă 112.
În această perioadă, peste 60 de jandarmi vor fi angrenați în misiuni de asigurare și de menţinere a ordinii publice în sistem integrat, acționând pentru creșterea siguranței cetățenilor.
No Comments
Comments for Jandarmii arădeni în misiuni de Florii are now closed.