Din dorinţa de a pune mâna cu orice preţ pe Primăria Zăbrani, candidaţii opoziţiei îi intoxică pe cetăţenii din Chesinţ, Neudorf şi Zăbrani cu informaţii false, cu minciuni, cu acuzaţii fără urmă de adevăr. Pe scurt, cu VORBE. Şi asta pentru că nu au cu ce altceva să vină în faţa oamenilor. Nu au realizat nimic, deşi au PUTUT face acest lucru, au avut posibilitatea de a se implica în activitatea Primăriei Zăbrani. Dar, fie nu au fost în stare, fie nu au vrut să realizeze ceva pentru oameni.
„Dacă venim noi…”
Tot mai mult se aud aceste VORBE prin comuna Zăbrani. Adică, dacă reuşesc – ceea ce nu se va întâmpla – să-l învingă în alegeri pe actualul primar, Marian Toader, atunci pe străzile comunei vor curge lapte şi miere. Deocamdată, de străzile comunei se ocupă actuala şi viitoare administraţie, iar în ultimii opt ani s-a văzut acest lucru. Dar, despre străzi şi drumuri, puţin mai târziu…
Cine sunt aceşti „NOI”? Majoritatea celor care aruncă VORBE prin comună fac sau au făcut parte din Consiliul Local. Mai mult, doi dintre ei au fost viceprimari! Cum pot ei să spună că atunci când vin EI la Primărie totul va fi mai bine. Păi, EI au fost la Primărie şi n-au făcut nimic. Dimpotrivă, atunci când se dezbăteau şi votau proiecte foarte importante pentru comunitate – cum ar fi aducerea unui investitor din Lipova, care dorea să se extindă şi la Zăbrani – cei care acum aruncă VORBE pe stradă s-au ABŢINUT de la vot. Oricine ştie că atunci când te abţii înseamnă că nu eşti de acord cu proiectul. ABŢINERE=VOT ÎMPOTRIVĂ.
Mulţi dintre cetăţenii din Chesinţ, Neudorf şi Zăbrani se întreabă de ce aceşti aruncători de VORBE s-au mai prezentat la şedinţele de Consiliu Local în ultimii opt ani. Ca să-şi ia BANII, indemnizaţia de consilier, nu ca să facă efectiv ceva pentru binele oamenilor.
Calomina şi minciuna, la ordinea zilei
Deci, acei oameni care n-au făcut NIMIC pentru comunitate, deşi au fost fie viceprimari, fie consilieri, acum merg pe străzile comunei, bat la porţile oamenilor şi aruncă minciuni şi calomnii. Adică VORBE, denigrări, pentru că aceştia nu se pot baza pe documente, pe DOVEZI. Pentru a se dezvolta, pentru a merge înainte, comuna Zăbrani are nevoie de REALIZĂRI, de fapte, nu de VORBE aruncate pe la colţ de stradă. Actualul primar – şi viitorul, după 5 iunie – aduce în favoarea sa argumente, DOCUMENTE, atât pentru ceea ce a realita, cât şi pentru ceea ce va realiza.
Apă la Chesinţ…
Prin masterplanul judeţean „Extinderea şi Modernizarea Infrastructurii de Apă şi Canalizare din Judeţul Arad”, se va introduce apa în localitatea Chesinţ. Este un proiect al Consiliului Judeţean, un proiect în derulare, în care a fost cuprinsă şi comuna Zăbrani. Prin proiect în derulare se înţelege că EXISTĂ sumele necesare lucrărilor – un proiect în valoare de peste 500 de milioane de euro (537.638.000 euro), din care în prima fază Uniunea Europeană ne-a asigurat 139.564.000 de euro. Prin acest proiect, comuna Zăbrani îşi va extinde şi îmbunătăţi reţeaua de apă.
Asfaltări la Zăbrani…
În comuna Zăbrani s-a asfaltat în ultimii opt ani cât nu s-a asfaltat într-o viaţă. Şi acum se află în derulare un proiect pentru asfaltarea unor străzi în Zăbrani, peste 6,3 kilometri. De asemenea, în acest proiect sunt prevăzute şi lucrări de amenajare a trotuarelor. Proiectul este finanţat prin PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală), sursa de finanţare fiind asigurată.
… Şi la Neudorf şi Chesinţ
Nici celelalte localităţi aparţinătoare comunei nu au fost uitate de la asfaltare. Astfel, printr-un proiect mai vechi, început încă din 2009, (prin Măsura 3.2.2., tehnic vorbind), se vor asfalta toate străzile din Neudorf, dar şi două străzi din Chesinţ. Din păcate, din cauza birocraţiei existente, deşi proiectul este vechi de aproape 7 ani, până acum nu s-a putut trece efectiv la executarea lucrărilor. Totuşi, pentru a înlătura orice dubiu, orice VORBE aruncate pe stradă de cei ce vor la Primărie, banii există în conturile comunei Zăbrani (conform facsimilului). Este vorba de suma de 2.574.382,20 lei, adică peste 2,5 milioane, fonduri provenite de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Începerea lucrărilor a fost întârziată din cauza procedurilor şi a avizelor necesare.
Legătura cu Consiliul Judeţean este ESENŢIALĂ
Atât la proiecte finalizate, cât şi la cele aflate în derulare – enumerate mai sus – sau la proiectele ce vor fi demarate în următorul mandat, este necesară o cofinanţare din partea administraţiei locale, adică a Primăriei. De multe ori sumele, cum este şi cazul introducerii apei la Chesinţ, sunt peste puterile financiare ale comunei, înseamnă bugetul pe doi sau trei ani. Şi atunci? Sunt două posibilităţi: fie nu se mai face nimic, fie se apelează la un AJUTOR. Iar acest ajutor este Consiliul Judeţean, care poate aloca fonduri pentru cofinanţare comunelor. De aceea este necesară o colaborare cât mai strânsă cu Consiliului Judeţean Arad, o relaţie cât mai bună, pentru ca, într-adevăr, proiectele comunei să meargă mai departe, iar Zăbraniul Chesinţul şi Neudorful să se dezvolte în continuare.
Între VORBE şi REALIZĂRI
Cam acestea sunt diferenţele între VORBELE aruncate de unii şi REALIZĂRILE actualei – şi viitoarei – administraţii, în frunte cu primarul Marian Toader. VORBELE nu fac decât să păcălească, să amăgească, ca şi în cazul de faţă, în timp ce REALIZĂRILE rămân, se văd cu ochiul liber. VORBELE arată dezinteres, nepăsare, doar dorinţa de a ajunge la Primărie, în timp ce REALIZĂRILE arată dorinţa de a face ceva pentru oameni, competenţă şi ADEVĂR!
No Comments
Comments for La Zăbrani, între VORBELE opoziţiei şi REALIZĂRILE primarului are now closed.