Catalogul minorităţilor din Arad, intitulat „Aradul, reper de coabitare interetnică”, va fi lansat cu ocazia celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului Minorităţilor, care se va desfăsura,vineri 6 septembrie 2013 în Parcul Reconcilierii.
Volumul, aparut cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad, prezintă informaţii despre opt minorităţi arădene (maghiară, germană, sârbă, slovacă, bulgară, ucraineană, evreiască, romă), istoricul acestor comunități, tradiţiile culturale si personalităţile care s-au evidenţiat de-a lungul vremii.
Catalogul mai evidenţiază contribuţia comunităţilor etnice la dezvoltarea oraşului şi judeţului Arad, scoţând în evidenţă activitatea unor personalități locale ca Salacz Gyula, cel mai longeviv primar al Aradului, Sava Tekelija, întemeietorul a numeroase instituţii cultural-educative din Arad sau familia Neuman, care, timp de aproape 100 de ani s-a implicat în progresul şi prosperitatea oraşului.
„Minorităţile Aradului nu au propăşit în izolare una faţă de cealaltă. Diferenţele, chiar atenuate de pactul de civilitate al cetăţenilor, au produs de multe ori concurenţă, o concurenţă paşnică a orgoliilor, dar şi a bunăvoinţei, în care români, maghiari, şvabi, sârbi, rromi, evrei, bulgari, slovaci etc. au căutat să-şi pună amprenta asupra dezvoltării comunităţii arădene. Şi au făcut-o prin progresul propriei comunităţi. Anii de dezvoltare ai oraşului nostru au fost ani în care această competiţie în armonie s-a putut manifesta liber, în care diferenţele dintre diferite etnii şi religii au fost văzute ca un plus al Aradului. Şi, dimpotrivă, perioadele în care s-a urmărit ştergerea acestor diferenţe, în care oraşul a fost văduvit în mod deliberat de aportul specific al unor minorităţi întregi, au fost perioade de progres timid sau chiar de stagnare. Nu cred, de pildă, că Aradul a cunoscut în istoria sa recentă o dramă mai mare decât risipirea minorităţilor sale germană şi iudaică. Aradul, prin diminuarea atât de drastică a acestor minorităţi, a lăsat în urmă nu doar o tradiţie culturală prestigioasă, ci s-a văzut sărăcit şi de o serie de valori comunitare specifice, sociale, dar şi antreprenoriale. Avem însă bucuria că Aradul a rămas un oraş al diversităţii, cu minorităţi atât de preţioase pentru viaţa comunităţii”, a scris Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, în deschiderea Catalogului minoritătilor.
Prefaţa cărţii este semnată de dr. Elena Rodica Colta, etnograf, muzeolog şi autoarea a numeroase volume despre istoria minorităţilor din judeţul Arad.
No Comments
Comments for Lansare de carte. „Aradul, reper de coabitare interetnică” are now closed.