Staţiunea Moneasa a găzduit recent finala Festivalului – concurs judetean de folclor ”La Izvoare”. Aflat la a -VII –a ediţie, festivalul este o manifestare artistică trivalentă, fiind totodată un festival, un concurs de interpretare şi o sărbătoare a folclorului tradiţional arădean privit prin elementele sale de unicitate şi specific local.
Evenimentul s-a desfăşurat în mai multe etape, pe parcursul lunilor iulie şi august, după cum urmează: Lipova Băi şi Ineu (preselecţii), Teatrul de Vară Arad (finala Juniori), Teatrul de Vară Moneasa (finala Seniori).
Câştigători finala Seniori:
Trofeul festivalului: Ansamblul “Păstrătorii tradiţiilor” din Şicula
Secţiunea Ansambluri
Premiul I: “Armonia mureşană” din Sâmbăteni
Premiul al II-lea: “Junii socodorului” din Socodor
Premiul al III-lea: “Junii Podgoriei” din Ghioroc
Secţiunea Formaţii de dansuri
Premiul I: “Druscelele” din Bârsa
Premiul al II-lea: “Şepreuşana” din Şepreuş
Premiul al III-lea: “Moştenitorii Chereluş” din Chereluş
Secţiunea Grupuri de dansuri
Premiul I: “Codrenii” din Groşeni
Premiul al II-lea: “Crăişorii moţilor ” din Tisa Nouă
Secţiunea Solişti vocali
Premiul I: Roxana Suciu – Covăsânţ
Premiul al II-lea: Vlad Şerban – Frumuşeni
Premiul al III-lea: Roberta Selagea – Zăbrani
Premiu special: Mădălina Păcurar – Arad
Secţiunea Solişti instrumentişti
Premiul I: Lucian Miclea (saxofon) – Bârsa
Premiul al II-lea: Maria Raluca Raşca (vioară)– Sâmbăteni
Premiul al III-lea: Adelin Dragoş (saxofon) – Arad
No Comments
Comments for Laureaţii Festivalului – Concurs ”La Izvoare” are now closed.