„Astăzi ar fi urmat să aibă loc un dialog social pe tema CET-ului la solicitarea liderilor de sindicat, la care s-ar fi dezbătut situația energiei de termoficare și soluțiile de reglementare a problemelor. Însă după ce au fost lansate toate invitațiile, în ultimul moment Prefectura a decis să amâne această întâlnire la comanda PSD.
Se pare că vizita lui Dragnea la Curtici și paranghelia PSD-ului a fost mult mai importantă pentru Prefectura Arad decât dezbaterea CET. În Arad ne-am obișnuit deja să fim sabotați de PSD, ne-am obișnuit ca aceștia să își bată joc vizibil de arădeni și proiectele importante pentru municipiu, însă este șocant să observăm că inclusiv prefectul numit politic de către guvernanții PSD pășește pe urmele lor și își ignoră atribuțiile.
În loc să petreacă alături de șeful PSD venit în vizită de curtoazie la Curtici, doamna prefect ar face bine să se aplece asupra problemelor presante cu care se confruntă Aradul în prag de toamnă. Poate ar fi mai relevant pentru arădeni decât vizita lui Dragnea, ca Prefectura să ne detalieze fondurile pe care le va primi Aradul de la Guvern pentru subvenția la căldură. Sau cum a decis Guvernul PSD să investească în proiectele municipiului.
Între timp se pare că și această instituție a statului se pliază doar pe problemele de partid și pe nevoile personale ale liderilor politici.
Cu toate că amânarea solicitată de PSD referitoare la dezbaterea CET mai poate avea legătură și cu faptul că de la 1 octombrie Guvernul Tudose va crește prețul gigacaloriei. Fapt pe care PSD a uitat să îl menționeze în campania electorală de anul trecut. Iată că la un an de la marile promisiuni social-democrate România se află la al doilea guvern, adâncit în datorii colosale, cu prețuri mărite, în mai multe tranșe, la accizele pentru benzină și motorină și bineînțeles fără veniturile uriașe promise de către PSD în 2016. Oare mai îndrăznește cineva să creadă în PSD?!” declară Lucian Riviș-Tipei, consilier local municipal PNL.
No Comments
Comments for Lucian Riviș-Tipei (PNL): “Prefectul Aradului rămâne sub controlul PSD! Zero interes pentru CET!” are now closed.