Lunga istorie a calendarului (editorial)

scris de: prof. Ioan Tuleu

Pământul a ajuns, iată , în punctul de unde a pornit, în urmă cu 365 de zile, în mişcarea sa continuă în jurul Soarelui. Se încheie astfel un an şi începe altul nou în care multe se vor întâmpla, unele evenimente fiind chiar programate şi trecute în filele calendarului, care împarte anul în luni, săptămâni şi zile. Şi din nou o s-o luăm de la capăt până la sfărşitul istoriei. În lucrarea sa pe Pământul pierdut în imensitatea spaţiului omul a avut nevoie încă de la facerea sa să-şi împartă timpul, creând calendarul, care să-i permită să-şi programeze muncile agricole şi sărbătorile închinate diferitelor zeităţi.

Calndarul îşi are etimologia în latinescul calendae ( prima zi din lună la romani) şi în calendarium, derivat din primul, care însemna registrul de datorii. Prima şi cea mai însemnată unitate de timp a fost şi a rămas ziua, dată de mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul Soarelui. „Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi”( Geneza). Tot astronomia a rezolvat şi problema stabilirii unui interval mai mare de timp şi cel mai uşor identificabil s-a dovedit a fi la începuturi ciclul de la lună nouă la lună plină, dând astfel naştere lunii calendaristice.

Calendarul lunar la babilonieni

Anticii babilonieni au început cu calendarul lunar şi cu el au rămas, cu toate că au trebuit să recurgă la tot felul de subterfugii pentru a se încadra în anul astronomic. Ei au descoperit că dacă folosesc un ciclu de 19 ani, constituit din 7 ani cu 13 luni şi alţi 12 ani cu numai 12 luni, puteau continua să folosească fazele convenabil vizibile ale lunii ca bază pentru calendarul lor. Intercalarea sau inserarea lunilor suplimentare evita „rătăcirea” anotimpurilor prin luni diferite.

Calendarul egiptean

Egiptenii au fost primii care au scăpat de tentaţia Lunii, descoperind lungimea anului solar pe care l-au definit într-o manieră folositoare, practică. S-a ţinut cont de faptul că ritmul vieţii egiptene era dat de ritmul Nilului. Creşterea anuală a apelor lui a pus bazele calendarului însămânţărilor şi recoltărilor, cu cele trei perioade: inundaţie, creştere şi recoltare. Creşterea apelor Nilului, tot aşa de regulată şi necesară vieţii ca şi răsăritul soarelui, marca Anul Nilului. Doar după câţva ani de estimare a Anului Nilului s-a văzut că el nu ţinea pasul cu fazele Lunii. Dar foarte curând egiptenii au descoperit că 12 luni cu câte 30 de zile fiecare pot constitui baza unui calendar folositor privind anotimpurile, cu condiţia ca la sfârşit să adaugi încă 5 zile, ceea ce făcea anul de 365 de zile. Acesta a fost anul civil pe care egiptenii au început să-l folosească încă din anul 4241 a.Chr.

Calendarul evreiesc

Chiar dacă egiptenii reuşiseră independenţa faţă de Lună, în calendarul de toate zilele aceasta exercita în continuare o fascinaţie primitivă. Multe popoare, inclusiv egiptenii, au păstrat ciclul lunar în stabilirea sărbătorilor religioase. Chiar şi astăzi evreii , de exemplu, şi-au păstrat calendarul lunar şi fiecare lună la evrei începe odată cu apariţia Lunii Noi. Dar pentru a-şi păstra calendarul lunar în acord cu anotimpurile au adăugat o lună suplimentară pentru fiecare an bisect. Sigur, în treburile cotidiene civile evreii au adoptat şi ei calendarul solar internaţional.

Calendarul islamic

Islamul, punând accent pe ascultarea nestrămutată a vorbelor profetului Mahomed şi pe versetele Coranului continuă să trăiască după fazele lunii. Secera, semnul Lunii Noi, apare pe steagul naţiunilor musulmane. „Lunile Noi – declară Coranul – sunt timpuri stabilite pentru popor şi pentru pelerinaj”. Ciclurile lunare ghidează credinciosul spre datele poruncite din  primele îndatoriri religioase – pelerinajul la Mecca şi luna de post a Ramazanului. Anul musulman constă din 12 luni, având alternativ 29 şi 30 de zile. Deoarece calendarul musulman conţine numai 354 sau 355 de zile luna calendaristică nu are nici o legătură cu anotimpurile. Ramazanul- luna de post – şi a douăsprezecea lună, cea a pelerinajului la Mecca pot surveni vara sau iarna. În fiecare an acestea cad cu 10-12 zile mai devreme ca anul anterior.

Calendarul creştin

Nici calendarul creştin nu a abandonat în totalitate farmecul „luminătorului de noapte”, existând în continuare sărbători mobile care ţin cont de fazele Lunii. Cea mai importantă dintre acestea este, desigur, Paştele, când se celebrează învierea lui Isus. Sărbătoarea este fixată anual, întotdeauna în prima duminică după Luna plină care are loc după ziua de 21 martie (echinocţiul de primăvară). La românii ortodocşi Paştele se fixează însă după calendarul Iulian, în urmă cu două săptămâni faţă de cel gregorian. O duzină de alte sărbători creştine, între care Floriile, Înălţarea Domnului şi Rusaliile, sunt fixate şi ele în funcţie de Paşte.

Calendarul civil internaţional

Calendarul civil de astăzi, după care se conduc toate afacerile lumii moderne, îşi are originea în reforma înfăptuită de Caius Iulius Caesar în anul 46 a. Chr. La sfatul astronomului egiptean Sosigenes, care se inspiră din calendarul egiptean, se introduce succesiunea cvadrienală, cu trei ani de 365 de zile şi al patrulea cu 366. Anul Nou a fost fixat tot atunci la 1 ianuarie, după ce înainte de reformă acesta se sărbătorea la calendele lui Marte ( 1 martie). Anul Nou începând cu 1 ianuarie a fost adoptat de Biserica Creştină prin Sinodul de la Niceea din 325. În Bizanţul creştinat anii se numărau de la facerea lumii, adică de la anul 5509 a. Chr. În secolul VI călugărul roman Dionisius a calculat pe baza pascaliilor că anul 248 al lui Diocleţian echivalează cu anul 532 de la naşterea lul Isus Christos, astfel că anul 754 de la fundarea Romei ( ab urbe condita) devine anul 1 al erei creştine, dată adoptată oficial astăzi în toată lumea.

Însă calendarul Iulian nu a fost suficient de precis, astfel că, în 1582, s-a procedat la o nouă reformă, deoarece rămăsese în urmă cu 11 zile faţă de anul solar care are 365 zile, 5 ore, 48 minute şi 46 secunde. Prin urmare Papa Grigore al XIII-lea a decis ca ziua de 4 octombrie să fie urmată de 15 octombrie, aducând astfel echinocţiul la data reală, astronomică.

Reforma gregoriană nu a fost acceptată în acelaşi timp peste tot, astfel americanii au înfăptuit-o doar în 1752, iar ruşii la 1918.