Lupaș în online: sunt norocos să fiu printre arădeni

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on decembrie 19, 2019 with No Comments

După o absenţă de câteva luni, Marin Lupaş le mulţumeşte prietenilor, cunoscuţilor şi simpatizanţilor că i-au fost aproape într-o perioadă cu probleme de sănătate.

Absenţa din ultimele luni din centrul disputelor politice şi viaţa publică în general mi-a oferit un prilej de reflecţie. Mulţumesc pe această cale şi presei că mi-a respectat în această perioadă intimitatea! Am continuat, chiar şi în starea de covalescenţă, să particip la ce se întâmplă în Consiliul Local şi de câte ori am putut am ajutat cetăţenii cu o informaţie sau un sfat privind administraţia locală. (…) În această toamnă am suferit o accidentare serioasă de pe urmă căreia am avut nevoie de un timp considerabil pentru recuperare. Domnii şi doamnele doctor mi-au spus că am avut noroc pentru că puteam rămâne imobilizat sau mai rău. Ce a fost mai greu a trecut, am scăpat uşor. Sunt norocos să mă aflu azi printre arădeni”, transmite consilierul municipal.

Este adevărat că în toată perioada de recuperare, fostul preşedinte al UTA nu a intrat în dispute politice însă a comentat pe pagina sa de facebook meciurile şi rezultate echipei-fanion a Aradului. „Nu vă mint, amintirile grele din perioada anilor 2000 m-au copleşit în anumite momente, dar victoriile de pe teren ale băieţilor de acum m-au făcut încrezător în viitor. Nu doar al echipei, ci şi al oraşului nostru. În viitorul arădenilor şi al meu aici”, adaugă Lupaş.

Acesta concluzionează cu o urare de sărbători şi promisiunea de revedere pe străzile Aradului, în mijlocul oamenilor, în 2020. „Vă doresc tuturor sărbători liniştite! Şi motive pentru a fi binecuvântaţi! Să ne revedem din ianuarie, cu bine, din nou în mijlocul oamenilor”, a scris Marin Lupaş pe reţelele de socializare.

No Comments

Comments for Lupaș în online: sunt norocos să fiu printre arădeni are now closed.